Un alt membru al clanului Cămătarilor, extrădat din Germania

Publicat: 24 08. 2012, 14:48
Actualizat: 24 08. 2012, 16:27

Costel Urzică, unul dintre oamenii de bază ai clanului Cămătarilor, a fost adus în țară, de la Frankfurt, vineri, pentru executarea unui mandat de zece ani de închisoare, pedeapsă primită în dosarul în care au fost condamnați, în 11 mai, frații Ion și Vasile Balint.

Potrivit Poliției Române, Costel Urzică, în vârstă de 31 de ani, a fost adus vineri, sub escortă, de ofițeri ai Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, care l-au preluat de la Frankfurt – Germania.

Pe numele lui Urzică, Tribunalul București a emis, în 11 mai, un mandat de executare a pedepsei de zece ani de închisoare, pentru proxenetism.

Acesta a fost acuzat că a făcut parte din gruparea organizată de frații Ion și Vasile Balint, cunoscuți drept Nuțu și Sile Cămătaru, fiind unul dintre locotenenții grupării.

„În timp ce se afla în stare de recidivă post-condamnatorie, în perioada 2002-2004, a desfășurat activități de crimă organizată, respectiv trafic de persoane, proxenetism, fapte de violență și fapte contra libertății persoanei”, a precizat Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Costel Urzică a fost prins la Frankfurt, la jumătatea lunii mai, odată cu Sile Cămătaru, cei doi aflându-se în același autoturism.

Sile Cămătaru, condamnat la 13 ani de închisoare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Ion Balint, de rude și de apropiați, pentru fapte cu violență, proxenetism, cămătărie și trafic de persoane, a fost adus în țară, de la Dusseldorf, în 24 iulie.

Frații Ion și Vasile Balint au fost dați mai întâi în urmărire națională, după ce polițiștii nu i-au găsit la domiciliu, în 11 mai.

Nuțu Cămătaru, condamnat la șase ani de închisoare cu executare, s-a predat în 14 mai, la arestul Poliției Capitalei. El mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 40 de zile, fiind eliberat în 14 iunie din Penitenciarul Jilava.

Alături de cei doi, în acest dosar au mai fost condamnați Costel Urzică, Ion Lungu, Cristian Gheorghe, Laurențiu Roman, Laurențiu Cosma, Iulian Bocu, Smaranda Stoica, Dănuț Ion, Iulian Marghiolescu, Adrian Panduru, Marian Simirianu, Leonard Bărbieru, Constantin Stoica, Adi Dinescu, Ștefan Gheorghe, Eugen Gheorghe, George Ionuț Teodoru Baboi, Cristian Robert Boboc, Cristian Alexandru Cîrstoiu, Alina Vasile, Silviu „Fluturică” Dudiță, Sile Stan și Angela Stoica.

Andrei Dumitrescu, andrei.dumitrescu@mediafax.ro