Un autocar cu 70 de pasageri S-A RĂSTURNAT în județul Hunedoara: 1 mort și 32 de răniți

Publicat: 29 10. 2018, 08:29

Un autocar cu 72 de români care se întorceau de la muncă din Spania s-a răsturnat, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Tătărăști, în județul Hunedoara.O persoană a decedat și 32 au fost rănite, transmite corespondentul Mediafax.

„Autocarul s-a răsturnat într-un șanț, pe DN 7, in localitatea Tătărăști. Întrucât, mai multe persoane ar fi rănite, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Interventie, care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului. Salvatorii intervin cu două mașini de stingere, o autospeciala pentru transport victime multiple, o descarcerare, șapte ambulante SMURD și trei ambulante SAJ. Pentru evaluarea persoanelor, la locul intervenției a fost amplasat un punct medical avansat. În autocar erau 72 de persoane: 70 de pasageri și doi șoferi,” a declarat Bogdan Dănăiață, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Primele verificări arată că autocarul se întorcea din Spania.

„În jurul orei 4:50, în localitatea Tătărăști, pe DN7, un autocar s-a răsturnat în afara carosabilului. S-a activat planul rosu de intervenție. Autocarul circula pe direcția Arad-Deva. DN7 este blocat momentan pentru intervenție”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. „Pasagerii veneau de la muncă din Spania. Sunt din mai multe localități ca puncte de debarcare. Râmnicu-Valcea era destinația. Cauza este, din primele verificări, neadaptarea vitezei în curbă la stânga pe carosabil umed.”

Pasagerii care nu au fost răniți vor fi cazați într-un hotel din Hunedoara. Printre ei, se numără și cei doi șoferi ai autocarului.