Un bărbat care a făcut amenințări într-un hotel din Capitală, audiat de polițiști

Publicat: 28 02. 2015, 18:41
Actualizat: 28 02. 2015, 20:00

Surse oficiale au precizat, pentru MEDIAFAX, că incidentul a avut loc la Rin Grand Hotel, în jurul orei 10.00.

Angajații hotelului au sesizat prin sistemul apel unic de urgență 112, că un bărbat necunoscut a intrat în holul clădirii și a proferat o amenințare cu privire la siguranța clădirii, după care a ieșit în fugă.

” La fața locului s-au deplasat echipaje ale Secției 26 Poliție, care în urma investigațiilor efectuate l-au identificat și ulterior depistat pe bărbatul în cauză, un bucureștean de 35 de ani. Acesta este audiat de către polițiști în vederea stabilirii cauzelor care au condus la acest gest”, se arată în comunicatul transmis agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, hotelul nu a fost evacuat, dar a fost solicitată, conform procedurilor, prezența Detașamentului Pirotehnic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, a fost sesizată și unitatea de parchet competentă, urmând a se dispune măsuri legale.