Un bărbat din Suceava a murit după ce peste el a căzut un arbore pe care îl tăiase

Publicat: 15 02. 2013, 12:21
Actualizat: 13 09. 2014, 07:28

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna suceveană Dorna Arini, a murit, joi seară, în Spitalul Județean Suceava din cauza rănilor suferite după ce un arbore pe care îl tăiase a căzut peste el, transmite corespondentul MEDIAFX.

Potrivit Poliției Județene Suceava, un bărbat în vârstă de 42 de ani s-a accidentat, joi la prânz, după ce a doborât un arbore în locul numit Sunători – Paltinu, dintr-o pădure din comuna Dorna Arini.

Bărbatul se afla, joi, împreună cu alte două persoane în pădurea respectivă și tăiau lemn pentru o firmă. La un moment dat, suceveanul a fost rănit de un arbore care s-a răsucit după ce a fost tăiat, bărbatul fiind prins sub acesta.

Ceilalți muncitori i-au acordat primul ajutor și au sesizat incidentul prin 112, bărbatul rănit fiind preluat, până la ambulanță, de un echipaj al Salvamont Vatra Dornei, din cauza terenului accidentat și a distanței mari față de drumul de acces.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava unde, în jurul orei 21.00, a murit din cauza rănilor suferite.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, precizează sursa citată.

Citește cele mai importante știri ale zilei pe gandul.info