Un cioban a murit lovit de un tren în timp ce era cu oile la păscut, pe un câmp din Valea Ciorii, Ialomița

Publicat: 04 06. 2018, 19:57
Actualizat: 05 06. 2018, 13:55

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, accidentul s-a produs luni dimineață, când ciobanul, în vârstă de 59 de ani, a fost lovit de un tren de călători care se deplasa pe ruta Buzău – Constanța, între Bărăganu și Murgeanca, în zona localității Valea Ciorii.

În ajutorul bărbatului, care se afla în stop cardiac, la sosirea echipajelor de salvare, au intervenit pompierii de la Garda Țăndărei, cu o autosanitară SMURD și o autospecială de stingere, precum și Serviciul Județean de Ambulanță cu un echipaj cu medic. Cadrele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare timp de 60 de minute, însă nu au mai putut salva viața ciobanului. În accident au fost lovite și șapte oi, care au murit pe loc.

Călătorii din tren nu au suferit vătămări, iar circulația garniturilor pe linia afectată a fost reluată după aproximativ 60 de minute.