Un cioban din Stănești, Gorj a murit lovit de fulger

Publicat: 28 05. 2018, 18:42
Actualizat: 02 10. 2018, 16:19

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj Miruna Prejbeanu a declarat că bărbatul ieșise cu oile la păscut duminică seara, în comuna Stănești, în momentul în care a început o furtună, iar un fulger l-a doborât la pământ. Oamenii legii au început, luni, o anchetă.

„Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru moarte suspectă, în cazul unui bărbat de 61 de ani, plecat pe câmp cu oile, în zona Stănești. A fost găsit decedat, având arsuri în zona trunchiului și piciorului stâng, probabil trăsnit de fulger”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, iar în în urma necropsiei, se va stabili cauza decesului. Județul Gorj s-a aflat duminică sub cod portocaliu de precipitații, cu descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.