Un „Dorel” de Brăila în acțiune. Toarnă ciment direct cu mâna. Reacția nervoasă a primarului: Nu plătim pentru lucrare – VIDEO

Publicat: 03 07. 2019, 15:24

Ghinionul muncitorului a fost că un locuitor din zonă a suprins întreaga scenă și a postat imaginile pe Facebook, scrie Obiectiv Vocea Brăilei.

„Treabă de mântuială!!! Au spart inelul de la canalizare, au completat cu două mâini de nisip și gata lucrarea!”, este descrierea ce însoțește filmarea pe Facebook devenită virală.

Reacția primarului

Edilul Marian Dragomir a ținut să-l corecteze pe autorul filmării, spunând că muncitorul folosește ciment, și nu nisip. Edilul a mai precizat că lucrarea nu va fi plătită, a menționat că angajații ar fi acționat de capul lor, după ce s-ar fi asigurat că inginerul nu se află prin preajmă.

„Mulțumim pentru filmare. Nu plătim pentru lucrare, chiar dacă este ciment (cel care a filmat a scris – nisip)! NU se pune cu «mâna» cimentul!!! Astfel de aspecte sunt descoperite de cetățeni sau de angajații primăriilor. «Doreii» trebuiesc eliminați, deoarece «pândesc» să plece inginerul de pe teren și revin la vechile lor practici”, a declarat Dragomir.

Muncitorii surprinși că au „reparat” inelul de canalizare cu mâna ar fi fost sancționați de către angajator.

Foto: Captură