Un exercițiu scandalos dintr-un manual pentru copiii de grădiniță a stârnit nemulțumirea părinților. Imaginea s-a viralizat imediat

Publicat: 17 11. 2016, 19:17

Imaginea din manualul de grădiniță arată două familii, una formată din mamă, tată și doi copii, dintre care unul are pielea închisă la culoare, iar cealaltă înfățișează doi bunici și o girafă.

Exercițiul la care este supus copilul se referă la detectarea „intrusului” din fiecare familie, fapt ce a stârnit indignea părinților pe paginile de socializare, oamenii acuzând fapte de discriminare, imaginea devenind virală.

Reprezentanți ai Ministerului Educației au precizat pentru agenția de presă MEDIAFAX că acest concurs, respectiv Concursului Național „Amintiri din Copilărie”, nu este pe lista celor organizate de Ministerul Educației, orice alt concurs organizat fără acordul ministerului fiind de altfel ilegal.

Reprezentanții Concursului Național „Amintiri din Copilărie” au prezentat ulterior scuze pentru imaginea respectivă.

„Testul de științe la care faceți referire nu și-a propus, în niciun caz, să promoveze ura sau discriminarea de niciun fel. Scopul testului era de a permite copiilor să își exerseze capacitatea de a observa diferențele. Admitem că alegerea termenului «intrus» un termen folosit des în jocurile pentru copii, a fost una nefericită și ne cerem scuze tuturor pe această cale. Vă asigurăm că vom remedia această scăpare și că noi, inclusiv în calitate de părinți, sprijinim toleranța și condamnăm discriminările de orice fel”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Concursului Național „Amintiri din Copilărie”