Un medic celebru din Tîrgu Mureș, încătușat pe stradă de polițiști, după un simplu control în trafic. VIDEO

Publicat: 20 09. 2017, 19:19
Actualizat: 20 09. 2017, 20:12

This browser does not support the video element.

Surse judiciare au declarat, miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX, că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș au deschis un dosar penal pentru ultraj, după ce un polițist a fost împins de către un șofer.

Aceleași surse au confirmat că de anchetă este vizat renumitul medic cardiolog Benedek Imre, fostul șef al Secției Cardiologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș, care a fost încătușat pe stradă.

La ora transmiterii acestei știri, nu a fost luată nicio măsură preventivă în ceea ce îl privește pe medicul Benedek Imre.

„A ultragiat un polițist. Ar fi exercitat acte de violență, ar fi împins, bruscat un polițist. A fost încătușat și imobilizat. Asigurarea mașinii îi era expirată și trebuiau să-i fie indisponibilizate numerele”, potrivit unor surse judiciare.

Medicul și polițistul sunt audiați, miercuri seara, iar procurorii vor stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

FOTO și VIDEO: Punctul.ro