Un militar american a făcut schimb de ecusoane cu un general român, cei doi având același nume

Publicat: 27 04. 2015, 18:45

Ceremonia de închidere a exercițiului Wind Spring 15, care s-a derulat începând din 16 aprilie la Poligonul Smârdan, din județul Galați, a avut loc luni, drapelele celor patru țări participante la exercițiu fiind coborâte, în timpul intonării imnurilor naționale ale Republicii Moldova, Marii Britanii, SUA și România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul de brigadă doctor Oliviu Irina, i-a felicitat pe pariticipanții la exercițiu pentru modul în care și-au îndeplinit misiunea, iar unii dintre militari au fost răsplătiți cu diplome și medalii.

În cadrul ceremoniei, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, generalul de brigadă doctor Virgil Ovidiu Pop, i-a acordat o diplomă și unui tânăr militar al Armatei SUA, Ruben Andrei Pop, născut în anul 1989, în Bistrița, care a plecat la vârsta de patru ani din România, stabilindu-se împreună cu familia sa în Houston.

După ce i-a înmânat diploma, generalul i-a dezlipit tânărului militar de pe uniformă ecusonul cu numele Pop pe care îl purta și l-a înlocuit cu al său.

„E același nume, e tot Pop”, a spus generalul, îndemnându-l pe tânăr să vină mai des pe meleagurile natale.

Militarul Ruben Andrei Pop a fost întrebat ulterior cum este să fie român în armata americană, el spunând: „Sunt foarte mândru, este foarte bine să servești țara în care trăiești, dar nu poți niciodată uita de unde vii”.

Exercițiul Wind Spring 15 a reunit, din 16 aprilie, la Poligonul Smârdan din județul Galați și la Centrul Administrativ Aerian de la Mihail Kogălniceanu (CAAMK) din județul Constanța, peste 2.200 de militari, cu armament și tehnică de luptă, din armatele Marii Britanii, Republicii Moldova, României și Statelor Unite ale Americii.

Potrivit MApN, scopul exercițiului l-a constituit antrenarea în comun, într-o concepție unitară, a militarilor din țări membre ale NATO sau partenere, pentru menținerea capacității operaționale a structurilor și îndeplinirea cerințelor specifice de interoperabilitate și standardizare ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene. În cadrul Wind Spring 15 au avut loc exerciții de comandament, trageri de luptă, rezolvarea unor situații tactice complexe.

Exercițiul face parte din seria activităților de instruire în comun care se desfășoară atât în țară, cât și în afara teritoriului național, în cadrul operației „Atlantic Resolve”, pentru demonstrarea măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord-Atlantic privind asigurarea stabilității și securității regionale, în special în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO.