Un român vrea să-și facă pașaport. Documentul pe care secția de eliberare trebuie să-l primească obligatoriu. PROIECT

Publicat: 21 09. 2016, 17:50
Actualizat: 02 10. 2018, 18:16

Pachetul vizează modificări ale Codului Fiscal și Codului de procedură fiscală, precum și ale Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și OUG 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Un prim set de măsuri prevede extinderea documentelor acceptate ca dovadă a plății în relația cu instituțiile publice, pentru toate modalitățile de plată existente la nivel național (internet banking, mobile banking, terminale de plată și ATM-uri aparținând instituțiilor de credit).

Astfel, o persoană care își plătește, de exemplu, taxele de pașaport prin internet banking sau mobile banking, când merge la ghișeul instituției pentru depunerea documentelor și ridicarea pașaportului, poate prezenta ca dovadă a plății un print de pe telefon sau calculator sau completa o declarație pe proprie răspundere cu detaliile plății. Dacă instituția către care trebuie să facă dovada plății are dezvoltate aplicații interactive, atunci cel care face plata poate transmite electronic dovezi ale plății.

Totodată, MFP propune dezvoltarea metodelor electronice de blocare/deblocare a conturilor bancare în timp real între administrația fiscală și instituțiile de credit la care acești contribuabili au deschise conturi bancare.

„În acest fel pot fi înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, întârzieri care, de cele mai multe ori, afectează activitatea contribuabililor”, precizează MFP, într-un comunicat.

Adeverințe de venit, cerute și transmise online

Din toamnă, adeverințele de venit și certificatele de atestare fiscală vor putea fi cerute și transmise online către instituțiile publice beneficiare.

Concret, de la 1 noiembrie 2016, ANAF va pune la dispoziție celorlalte instituții publice, inclusiv primării, pârghiile necesare în vederea transmiterii în format electronic a documentelor care atestă situația fiscală a contribuabililor, în vederea acordării, de către instituțiile respective, a unor drepturi legale.

Anual, administrațiile fiscale eliberează în medie peste 5 milioane de adeverințe de venit și peste 300.000 de certificate de atestare fiscală.

Regim special de TVA pentru agricultori

În ceea ce privește facilitățile fiscale, MFP propune introducerea unui regim special de TVA pentru agricultori. Pentru livrările de produse agricole/servicii agricole, agricultorii nu vor avea obligațiile ce revin celor care aplică regimul normal de TVA, respectiv să se înregistreze în scopuri de TVA după depășirea plafonului de scutire de 220.000 de lei, să colecteze TVA, să emită facturi, să țină jurnale de vânzare/cumpărare sau alte evidențe în scopuri de TVA, să depună decontul de TVA etc.

Măsura se aplică atât în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, cât și a întreprinderilor individuale sau familiale.

La capitolul „Impozite și taxe locale”, propunerile MFP prevăd reintroducerea scutirii (aplicate până la 31 decembrie 2015) de la plata impozitului pe clădiri și terenuri și pentru soții/soțiile persoanelor cu handicap grav, accentuat și cele încadrate în gradul I de invaliditate.

Totodată, de la începutul acestui an, beneficiază de scutire și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap, motiv pentru care extindem scutirea și pentru soții/soțiile acestora.

Un alt set de măsuri vizează simplificări și facilități fiscale propuse în sprijinul mediului de afaceri. Spre exemplu, MFP propune extinderea perioadei de aplicare a facilității privind scutirea de impozit a profitului reinvestit.

„Sunt vizați toți contribuabilii care investesc în active precum echipamente tehnologice, calculatoare și echipamente periferice, programe informatice”, arată MFP.

Facilități pentru societățile interesate de programe de calificare profesională

Totodată, Finanțele propun acordarea de facilități societăților interesate de programe de calificare profesională. Concret, este vizată introducerea în Codul Fiscal a unor prevederi referitoare la deducerea cheltuielilor efectuate de agenții economici cu pregătirea teoretică și/sau practică a elevilor și studenților și a altor categorii de persoane care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare într-un cadru instituționalizat.

În prezent, există doar reguli care permit scăderea din impozitul pe profit a cheltuielilor cu burse private acordate de persoanele juridice elevilor, studenților și doctoranzilor, în anumite limite.

În pachetul de măsuri propuse, Ministerul Finanțelor introduce posibilitatea de a renunța la aplicarea regimului de impozitare pentru microîntreprinderi prin reducerea plafonului capitalului social la înființare de la 25.000 de euro la 10.000 de euro (echivalentul a 45.000 de lei).

Pentru un regim fiscal echitabil, MFP propune facilități pentru cei care își redobândesc codul de TVA în sensul acordării beneficiilor pierdute în perioada aferentă anulării codului. Acestor contyribuabili li se acordă dreptul să refactureze cu TVA către clienți toate vânzările pe care le-au realizat în perioada în care nu au avut cod de TVA. Beneficiarii lor vor putea să deducă acest TVA pentru cumpărările aferente vânzărilor efectuate în perioada în care furnizorul a avut codul anulat.

În egală măsură, alături de aceste facilități fiscale, MFP propune și un pachet de măsuri de simplificare destinat mediului de afaceri. Spre exemplu, eliminarea obligației de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari a contribuabililor care efectuează operațiuni intracomunitare (livrări intracomunitare, achiziții intracomunitare etc.).

Totodată, MFP mai are în vedere și suspendarea până la data de 31 decembrie 2019 a obligației depunerii a trei declarații informative (392A, 392B și 393) prin care se reduc sarcinile administrative ce revin contribuabililor cu o cifră de afaceri mai mică de 220.000 de lei sau care prestează servicii de transport internațional.

În ceea ce-i privește pe comercianții angro și en detail de produse accizabile pentru care accizele sunt deja plătite, aceștia nu vor mai avea obligația de înregistrare la autoritatea competentă. Măsura conduce la simplificarea activității lor nu doar prin eliminarea obligației de înregistrare, ci și prin eliminarea posibilelor sancțiuni pecuniare (amendă) sau a suspendării activității pe o perioadă de la una la trei luni.

În fine, antrepozitarii autorizați pentru producția de vin liniștit nu vor mai avea nici obligația de constituire a garanției minime, nici obligația de respectare a condiției referitoare la existența unui capital social minim, stabilit în funcție de nivelul producției.

În prezent, producătorii de vin trebuie să constituie o garanție minimă care să acopere riscul de neplată al accizelor și să facă dovada deținerii unui capital social minim stabilit în funcție de nivelul producției. Acest lucru presupune indisponibilizarea nejustificată a unor sume.

Propunerile MFP sunt în consultare pe site-ul instituției, la rubrica „Priorități strategice și planuri de acțiuni ale MFP”. În urma consultărilor preliminare ce vor avea loc în perioada următoare, Ministerul Finanțelor va supune dezbaterii publice un proiect de modificare a Codurilor fiscal și de procedură fiscală.

„Consultarea preliminară începută astăzi este complementară consultării publice ce va avea loc pe baza proiectului de act normativ”, conchide MFP.