Un șofer a pus benzină și „a uitat” să plătească, apoi a vrut să dea cu mașina peste un grup de oameni / Agresorul de 42 de ani, reținut

Publicat: 15 09. 2019, 12:05

Potrivit Poliției Capitalei, individul de 42 de ani a mers, în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, într-o benzinărie, a alimentat și a refuzat să plătească, amenințând casiera și cerându-i bani. Polițiștii Secției 11 fost sesizați prin apel la 112 despre faptele bărbatului.

Femeia amenințată a fugit să ceară ajutor, încercând să se adăpostească în interiorul unei spălătorii auto din apropiere.

„Bărbatul a urmărit-o, cu mașina, ar fi încercat să o lovească, după care ar fi accelerat și s-a îndreptat spre un grup de persoane care stăteau la o masă, în fața spălătoriei. Acestea au reușit să se ferească, bărbatul lovind o masă și rupând o conductă de alimentare cu gaze, după care a fugit”, informează Poliția Capitalei.

În urma cercetărilor desfășurate, bărbatul a fost identificat, fiind depistat în județul Călărași, pe autostradă.

Acesta a fost adus pentru audieri la Poliția Capitalei, iar procurorul criminalist a dispus reținerea sa, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul este cercetat pentru tentativă la omor calificat, tâlhărie și distrugere. Totodată, i-au fost recoltate probe pentru a se depista dacă se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor.