Un șofer beat a intrat cu mașina într-un ansamblu de vehicule în Alexandria. Un tânăr de 17 ani a murit – VIDEO

Publicat: 22 12. 2019, 08:57

Polițiștii din Alexandria au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului în cazul unui accident de circulație produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în orașul Alexandria.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Alexandria aflat la volanul unei mașini nu a adaptat viteza la drumul umed și a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a intrat într-un ansamblu de vehicule oprit neregulamentar pe partea dreaptă a drumului.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma impactului, pasagerul de pe locul dreapta față din autoturism, un tânăr în vârstă de 17 ani din comuna Guruieni, județul Teleorman, a murit. De asemenea, șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale.