Un șofer, proaspăt eliberat din penitenciar, căutat de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele lor și a plonjat cu mașina într-un râu

Publicat: 02 08. 2015, 10:53

Doi agenți de poliție i-au făcut semn șoferului să oprească, sâmbătă, în jurul orei 23.30, însă acesta a refuzat și și-a continuat cursa.

Polițiști pe motociclete au pornit în urmărirea mașinii și, după aproximativ 25 de kilometri, în zona comunei Petrăchioaia, județul Ilfov, șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă și a plonjat cu mașina într-un râu, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Ulterior, șoferul și pasagerul din dreapta au fugit, fiind somați cu cinci focuri de avertisment trase în plan vertical. Bărbatul care îl însoțea pe șofer a fost prins și dus la audieri.

Șoferul, care ar fi condus fără a avea permis, a fost identificat, are 23 de ani și fusese eliberat recent din penitenciar, după ce a executat o pedeapsă pentru furt.

Polițiștii care au vrut să îl oprească pe șofer pentru un control erau în timpul unei acțiuni a Poliției Capitalei și Poliției Ilfov, care a avut loc în mai multe zone.

În timpul acțiunii, în Sectorul 1 al Capitalei, un polițist a fost rănit grav de un șofer băut, după ce i-a făcut semn să oprească mașina pentru control, însă acesta a accelerat, l-a lovit, agentul a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, apoi a căzut pe carosabil. Șoferul a fost prins în Pipera, județul Ilfov, după ce a intrat cu autoturismul într-un gard. Polițistul are politraumatisme, fiind internat în stare gravă la Spitalul de Urgență Floreasca.

În timpul acțiunii din București și Ilfov, polițiștii au verificat peste 650 de autoturisme, au reținut 29 de permise de conducere, au retras 56 de certificate de înmatriculare, au dat peste 600 de amenzi, cu valoare totală de aproximativ 210.000 de lei, și au ridicat bunuri în valoare de aproximativ 7.000 de lei, arată Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

De asemenea, au fost constatate 14 infracțiuni, 13 dintre acestea la regimul circulației rutiere.