Un tânăr a intrat în comă după ce a fost bătut de patru bărbați într-un complex studențesc din Timișoara

Publicat: 24 08. 2015, 12:27
Actualizat: 24 08. 2015, 22:18

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Timiș, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cercetează patru persoane care l-au agresat pe un tânăr de 29 de ani, în fața unui local din Complexul Studențesc din Timișoara.

Astfel, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, polițiștii au fost sesizați că pe strada Aleea Studenților a avut loc o altercație între mai multe persoane.

Ajunși la locul incidentului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 29 de ani a fost agresat de patru persoane, cu vârste între 18 și 22 de ani, în urma unui conflict spontan, arată sursa citată.

Tânărul bătut este internat, în comă, la Spitalul Județean din Timișoara, având traumatism cranio-cerebral și contuzii cerebrale.

„Din primele informații reiese că tânărul de 29 ani l-a atins cu mâna pe unul dintre agresori, la ieșirea din local, astfel că între ei a izbucnit conflictul”, a explicat Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală, iar trei dintre agresori au fost prinși de polițiști și reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Cel de-al patrulea agresor a fost identificat, însă polițiștii continuă cercetările pentru prinderea acestuia, urmând să ia apoi măsurile legale.

Trei dintre agresori sunt din localitatea Orțișoara, județul Timiș, iar unul este din Timișoara.