Un tezaur de peste 50 kg monede de argint otomane din sec. al XV-lea, descoperit la Golești (Vâlcea)

Publicat: 04 09. 2013, 16:47
Actualizat: 25 03. 2019, 21:39

Un localnic din comuna Golești, județul Vâlcea, a descoperit un tezaur de peste 50 de kilograme de monede de argint otomane, de la începutul secolului al XV-lea, și a înștiințat autoritățile competente, a anunțat ministrul Culturii, Daniel Barbu.

„Ieri, în Golești, Vâlcea, un cetățean a descoperit un tezaur de peste 50 kilograme de monede otomane de la începutul secolului al XV-lea și a anunțat imediat autoritățile culturale și suntem în proces de recuperare a acestui tezaur”, a anunțat Daniel Barbu, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

Vestea a dat naștere la o serie de glume din partea premierului Victor Ponta și a miniștrilor.

„Felicitări, tot merg în vizită oficială la Ankara, sper să nu-mi fie cerute înapoi”, a spus Ponta.

În schimb, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a spus că poate este vorba de „taxe neplătite”.

Potrivit unui comunicat remis, miercuri, MEDIAFAX de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), acesta este cel mai mare tezaur monetar din argint descoperit și recuperat de pe teritoriul României și ajuns într-o colecție publică.
Potrivit MNIR, este vorba de un tezaur monetar din argint alcătuit din aspri otomani emiși în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Tezaurul a fost descoperit întâmplător duminică, în apropierea orașului Râmnicu Vâlcea și cântărește 54,7 kilograme. Persoana care a făcut descoperirea a anunțat luni dimineață Muzeul Național de Istorie a României, care s-a sesizat și a trimis o echipă de specialiști pentru a cerceta contextul descoperirii și pentru a prelua tezaurul. Acesta se află în acest moment în custodia muzeului, care se ocupă de identificarea, analizarea pieselor numismatice, precum și de inventarierea acestora.

Asprul este o monedă din argint turcească, ce a circulat în Țările Române începând cu secolul al XV-lea până la începutul secolul al XIX-lea.

După terminarea inventarierii și studierea preliminară a monedelor, MNIR va organiza o conferință de presă, a cărei dată va fi anunțată ulterior.