USR: „Statisticile confirmă dezastrul economic al guvernării PSD-ALDE”

Publicat: 13 03. 2018, 15:19
Actualizat: 13 03. 2018, 15:19

„Revoluția fiscală a fost o bătaie de joc la adresa românilor care au crezut în promisiunile PSD-ALDE de majorare a salariilor. Față de ianuarie 2017, salariul mediu nominal net a crescut în ianuarie 2018 cu 8%, dar salariul real are o creștere de doar 3,5%. Restul a fost înghițit de inflație ca urmare a politicilor fiscale haotice, ceea ce înseamnă că românii vor avea o putere de cumpărare mai mică”, a declarat președintele USR, Dan Barna, potrivit unui comunicat de presă.

Formațiunea precizează, în documentul citat, că datele anunțate de INS sunt chiar mai îngrijorătoare în contextul vizitei reprezentanților FMI, care s-au întâlnit azi (marți – n.r) cu Comisia de buget-finanțe din Parlament, pentru a discuta starea economiei românești și a finanțelor statului.

„FMI-ul vine atunci când o țară are nevoie de împrumuturi și nimeni nu-i mai dă decât la dobânzi foarte mari. Atunci vine FMI-ul și îți dă banii. Dar, desigur, pune și câteva condiții. Condiții care vizează capacitatea țării de a-și replăti datoria contractată, dar și care îi afectează indirect suveranitatea. Problema e că dacă ai ajuns să ai nevoie de banii de la FMI, FMI va face legislația. Acum FMI-ul vine pentru că a crescut dramatic probabilitatea ca România să aibă nevoie de împrumuturile de la ei”, a explicat deputatul USR, Claudiu Năsui.

Inflația a urcat în februarie la 4,7% față de februarie 2017, iar față de ianuarie 2018 creșterea este de 0,3%, informează Institutul Național de Statistică. Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2017 – februarie 2018) față de precedentele 12 luni (martie 2016 – februarie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,6%.

Creșterile de prețuri sunt de 3,74% la mărfurile alimentare, de 6,27% la mărfuri nealimentare și de 2,92% la servicii.