UTIL | Ce trebuie să scrie în declarația pe propria răspundere șoferii care merg cu mașina la service sau spălătorie

Publicat: 13 04. 2020, 22:19

Românii au tot mai multe întrebări privind deplasările în timpul stării de urgență, în ce condiții se pot face ele și care sunt activitățile permise prin completarea declarației pe propria răspundere.

Grupul de Comunicare Strategică a oferit răspunsuri punctuale, inclusiv la întrebările: „Pot să merg cu mașina la service sau la spălătorie?”, scrie a1.ro.

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public un set de 38 de întrebări și răspunsuri referitoare la situații concrete în contextul restricțiilor impuse de ordonanțele militare include și precizări despre formularul declarației pe proprie răspundere.

Printre ele, românii au întrebat unde găsesc declarație pe propria răspundere, modelul corect, dar și dacă pot pleca la spălătorie cu mașina sau la un service auto.

Pot să mă duc cu mașina la service-ul auto?

Răspunsul autorităților: Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese și a reprezentanțelor auto sau a altor instituții de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanță Militară, excepție făcând cele care își desfășoară activitatea în marile centre comerciale.

În cazul în care autoturismul prezintă o defecțiune care nu permite folosirea lui în condiții de siguranță, persoana care se deplasează la service/magazin de piese auto/reprezentanță sau alte unități de profil poate face acest lucru completând declarația pe propria răspundere, punctul privind acoperirea necesităților persoanei/ motiv justificat.

Pot să merg cu mașina la spălătoria auto?

Răspunsul autorităților: Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curățarea mașinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanțelor militare. Deplasarea se poate face completând declarația pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităților persoanei/ motiv justificat.

Declarația pe proprie răspundere poate fi descărcată de AICI!