Vaccinare: România va primi încă 48.000 de doze Johnson&Johnson

Publicat: 16 06. 2021, 16:43
Actualizat: 16 06. 2021, 18:49
România va mai primi încă un lot de vaccinuri Johnson&Johnson

48.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 17 iunie, în România. Transportul acestora va fi asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră, transmite CNCAV.

Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 8.000 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța: 8.000 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iași: 8.000 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 8.000 doze.

România a recepționat 577.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson

Până la acest moment, România a recepționat 577.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 225.331 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.