Vasile Blaga va fi audiat la Înalta Curte ca martor în dosarul lui Darius Vâlcov

Publicat: 25 06. 2019, 14:40

La ultimul termen al dosarului, de pe 11 iunie, Adrian Georgescu, avocatul lui Darius Vâlcov, a cerut audierea unor martori, printre care și a denunțătorului din dosar, Theodor Berna. Avocatul a solicitat audierea fostului lider liberal, Vasile Blaga, pe motiv că acesta a fost cel care l-a pus în contact pe Darius Vâlcov cu Theodor Berna, denunțătorul din dosar.

Potrivit minutei instanței, atât audierea lui Theodor Berna, cât și cea a lui Vasile Blaga au fost aprobate de către instanță.

„Emiterea unei adrese la DNA și alta la SRI să fie solicitat să se comunice instanței informțaii cu privire dacă au existat activități comune și au primit caracter de probă și au fost folosite de organele de urmărire penală în sesizarea instanței. Să se arate cine a pus în executare mandatele tehnice. Să se spună dacă au existat comunicări între DNA și SRI cu caracter clasificat”, a mai cerut avocatul lui Darius Vâlcov.

Această solicitare a fost respinsă de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Următorul termen stabilit de instanță în judecarea apelului dosarului în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare cu executare este 17 septembrie.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanțelor și fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile.

Mediafax Foto