Verificări la notarii care ar fi implicați în afacerile unor țigani din Timișoara

Publicat: 15 02. 2012, 11:11
Actualizat: 24 02. 2012, 21:10
Prefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a declarat, astăzi, că a solicitat verificarea cabinetelor notariale la care au fost făcute actele prin care unii țigani au cumpărat case de patrimoniu în Timișoara, iar Poliția Județeană Timiș face deja cercetări în acest caz.

 

Prefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a declarat, astăzi, că a solicitat verificarea cabinetelor notariale la care au fost făcute actele prin care unii țigani au cumpărat case de patrimoniu în Timișoara, iar Poliția Județeană Timiș face deja cercetări în acest caz.

"Notarul face câteva operațiuni în numele statului român și am înțeles că vor fi controale de la Fisc, de la ANAF și la notari din județul Timiș care au perfectat astfel de contracte (de vânzare – cumpărare – n.r.). De asemenea, e vorba și de documente care ar fi trebuit verificate pentru că erau emise în altă țară (la domiciliul proprietarului care revendica un imobil – n.r.). De multe ori nu erau certificate de un notar public și se spune că ar fi acte false, inclusiv de la notari falși", a declarat Drăgănescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ovidiu Drăgănescu a mai spus că a cerut și verificarea averilor țiganilor care ar fi obținut sentințe judecătorești "injuste", prin care au primit despăgubiri de la stat pentru aurul confiscat în perioada comunistă.

Potrivit prefectului, mulți țigani din Timișoara ar fi obținut venituri și din activități infracționale: vânzarea caselor de patrimoniu sau trafic de persoane în străinătate, aspecte care urmează să fie verificate. Prefectul mai susține că în urma controalelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș s-ar fi constatat că nici un proprietar de imobil istoric nu este contribuabil la bugetul de stat.

Prefectul de Timiș a afirmat că este necesară cooperarea cu autoritățile din Germania, Franța și Italia, țările în care țiganii spun că au locuri de muncă, dar în care aceștia ar putea comite infracțiuni.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro