Victoria Nuland ajunge duminică la București, se va întâlni cu Cioloș și Iohannis

Publicat: 17 01. 2016, 13:26

Victoria Nuland ar urma să ajungă la București duminică seară, și, potrivit acelorași surse, Nuland ar urma să se întâlnească și cu președintele Klaus Iohannis săptămâna viitoare. Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că întâlnirea dintre Victoria Nuland și Dacian Cioloș ar putea avea loc chiar duminică seară sau, cel târziu, luni dimineață.

„Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș și cu alți reprezentanți ai noului guvern pentru a discuta probleme bilaterale de interes comun în cadrul parteneriatului nostru strategic”, preciza Ambasada SUA la București, la solicitarea MEDIAFAX.

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit, joi, în marja reuniunii informale pe teme de politică externă din Lituania, cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, cei doi discutând despre evoluțiile din Republica Moldova și relațiile bilaterale, probleme de politică externă și securitate.

Potrivit MAE, ambele părți au apreciat dinamica relațiilor bilaterale și voința clară a dezvoltării pe mai departe a Parteneriatului Strategic româno-american, atât pe dimensiunea de securitate, cât și pe cea
economică‎.

„În cadrul întâlnirii a fost abordată, de asemenea, ‎situația din regiune, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova. Ambele părți au exprimat preocuparea față de situația actuală, subliniindu-se în același timp importanța conștientizării de către actorii politici din Republica Moldova a necesității de a acționa pentru menținerea parcursului european al țării, în consonanță cu interesele cetățenilor săi”, mai preciza MAE.