VIDEO. Coca-Cola a lansat sticla făcută complet din gheață

Publicat: 08 06. 2013, 14:03
Actualizat: 02 08. 2014, 02:20

Sucurile Coca-Cola vor putea fi băute din sticle făcute integral din gheață, potrivit unui spot publicitar care prezintă ideea companiei pentru sezonul cald, informează Mediafax.

Lansată în Columbia, noua sticlă Coca-Cola a primit deja critici, Foodbeast atrăgând atenția asupra unui potențial risc în privința igienei, scrie Ad Week. Sticla se achiziționează împreună cu o bandă roșie cu logoul brandului, care servește drept suport și protecție față de temperatura joasă a recipientului.

Grupul Coca-Cola va muta în Bulgaria activitățile de back office pentru Europa, a declarat la începutul lunii aprilie ministrul interimar al economiei și energiei, Asen Vasilev.

„Structura Sistemului Coca-Cola în România rămâne neschimbată, astfel încât sediile Coca-Cola România și Coca-Cola Hellenic vor rămâne în București”, a precizat Coca-Cola România.

Coca-Cola Hellenic, îmbuteliatorul Coca-Cola pentru Europa, s-a încorporat anul trecut în Elveția, renunțând la Grecia ca centru de operațiuni pe fondul crizei economice și financiare din țară.

Coca-Cola Enterprises este îmbuteliatorul companiei americane pentru Europa de Vest, operând în Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Franța, Olanda și Suedia.