VIDEO. Doi bărbați au fost reţinuţi, după ce au jucat „alba-neagră” în Mamaia

Publicat: 28 06. 2020, 10:04
Actualizat: 06 04. 2021, 20:20
VIDEO. Doi bărbați au fost reţinuţi, după ce au jucat „alba-neagră” în Mamaia

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost prinși în flagrant delict, în timp ce practicau jocuri clandestine de tip „alba-neagră”.Jocurile aveau loc pe pasarela din zona Perla, din stațiunea Mamaia.

Albă neagră pe pasarela din Mamaia

„În cursul zilei de ieri, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că 2 bărbați ar practica jocuri clandestine de noroc de tip „alba-neagra”, pe pasarela din zona Perla din stațiunea Mamaia.

Deplasați la fața locului, polițiștii au surprins în flagrant delict 2 persoane, în timp ce organizau jocuri clandestine.

Aceștia au fost conduși la sediul Poliției, stabilindu-se că este vorba despre 2 bărbați, de 46, respectiv 56 de ani, din județul Galați, respectiv Dâmbovița.

Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dixteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri, în formă continuată, conform O.U.G. 77/2009.

La aceeași dată, în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au depistat, în flagrant delict, un alt bărbat, de 59 de ani, din județul Prahova, în timp ce organiza jocuri clandestine de noroc, pe promenadă, în spatele unui restaurant din stațiunea Mamaia.În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată într-un comunicat de presă remis de IGPR.