Virgil Măgureanu, audiat în dosarul Mineriadei

Publicat: 08 07. 2016, 11:24

This browser does not support the video element.

Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI) Virgil Măgureanu a fost pus sub învinuire în octombrie 2015 în dosarul Mineriadei, pentru crime împotriva umanității. În aceeași cauză se fac cercetări și față de aște persoane printre care și Ion Iliescu, fost președinte al României.

În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a infirmat rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 au fost, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absența unei hotărâri judecătorești în țară.

Evenimentele de la mineriada 13-15 iunie 1990 au fost anchetate din 1997 de procurori miliari și civili, sute de persoane fiind audiate ca martori și alte câteva zeci, printre care mai mulți oficiali, fiind puse sub învinuire.

Inițial, în dosarul Mineriadei au fost în atenția procurorilor militari, printre alții, fostul președinte Ion Iliescu, amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu, fostul ministru de Interne Mihai Chițac (decedat -n.r.), Victor Athanasie Stănculescu, fostul șef al Poliției Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat în Ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de apărare și fost șef al Statului Major General din Ministerul Apărării Vasile Ionel, Miron Cozma, fostul premier Petre Roman și fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază, generalul Dumitru Iliescu.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei și să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanității, indiferent de timpul scurs de la săvârșirea acestora.

Decizia a fost luată în cauza Mocanu și alții împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soț a fost ucis de un glonț în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 – dreptul la viață – din Convenția europeană a drepturilor omului, și lui Marin Stoica, bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 – interzicerea torturii – din Convenție.