Voiculescu reacționează: Pintea ne vorbește despre spitalele regionale mințind la fiecare câteva săptămâni altfel

Publicat: 05 09. 2019, 22:03

„Le ascult des pe două doamne, Gabriela Firea și Sorina Pintea, vorbind despre spitale. Gabriela Firea nu a făcut absolut nimic, deși e deja de 3,5 ani în funcție și a avut la dispoziție cea mai mare administrație din țară și bugete enorme. Gabriela Firea plătește însă televiziunile cu milioane de euro să îi promoveze minciuni și fotografii din spitale fără medici și fără pacienți”, scrie, pe Facebook, Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătății arată că Sorina Pintea, pe de altă parte, „ne vorbește despre spitalele regionale mințind diferit la fiecare câteva săptămâni altfel. Astăzi ne spune «am înaintat foarte mult pentru că povestea lor a început în 2017» și că «în șapte ani vom avea și spitalele regionale, exact așa cum am promis»”.

„Oare așa au promis? Voi așa vă amintiți? 7 ani? Ai spune că în PSD a lovit boală ciudată, una care afectează deopotrivă bărbați și femei, pesediști peremiști, pesediști voluntarieni sau pesediști dăncilieni. La fiecare câțiva ani, pesediștii uită ce au făcut. La fiecare câteva luni, pesediștii uită ce au făcut alții. La fiecare câteva zile, pesediștii uită ce au spus.

1. Sorina Pintea uită că din 2014, când Comisia ne-a pus pe tavă bani pt. spitalele regionale, PSD nu a făcut #nimic. Nici măcar un rând cu sens în vreun document intern din MS.

2. Sorina Pintea uită că terenurile pentru spitale au fost identificate deja în 2016 și acordul cu BEI a fost încheiat tot atunci, în timpul guvernului tehnocrat. Când la MS erau în cabinetul ministrului profesioniști care vorbeau engleză. După vreo 10 ani de lucru pe proiecte de investiții, inclusiv cu instituții financiare internaționale precum BEI și BERD, știam că un proiect trebuie pregătit cum trebuie, nu cu firme de apartament sau cu de-alde Compania Națională de Investiții, cum voiau Dragnea, Olguța și diverși funcționari de la MS pe care PSD îi avea în buzunar;

3. Sorina Pintea uită și de celelalte spitale promise de PSD: de Spitalul Republican propus de Dragnea șefului UMF pt susținerea vădită din campanie, de Spitalul Municipal promis de primarul PSD Gabriela Firea, de Spitalul de urgență promis de primarul PSD de la S1 Dan Tudorache și multe altele promise în București și în țară.

4. Sorina Pintea uită și de spitalele pe care Orlando împreună cu dânsa le promiteau la Craiova și Constanța… fără proiecte tehnice ci așa… pac-pac… copiate de la turci. Las mai jos citatul din Orlando ca să vedeți în ce hal te poate aduce boala asta gravă”.

Reacția lui Vlad Voiculescu vine după ce actualul ministr al Sănătății, Sorina Pintea, a spus joi, la Mioveni, că în șapte ani vom avea spitalele regionale. Până acum au fost terminate trei studii de fezabilitate, iar la Iași a început și procedura de licitație.