Vosganian nelămurit: Până la urmă nu am înțeles cine pleacă din ALDE, noi sau Verhofstadt?

Publicat: 05 05. 2019, 16:03

„Guy Verhofstadt, liderul fracțiunii liberale din Parlamentul European,a declarat că ALDE România ar trebui să plece din ALDE. Până la urmă n-am înțeles, cine pleacă din ALDE, noi sau Verhofstadt?”, a scris Varujan Vosganian, duminică pe Facebook.

Reacția vicepreședintelui ALDE vine după ce liderului grupului ALDE în PE Guy Verhofstadt a declarat că Grupul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa va fi dizolvat după scrutinul europarlamentar, urmând să fie înlocuit de altă alianță politică, potrivit site-ului Politico.eu. Din noul grup europarlamentar ar urma să facă parte politicieni din grupul „Renașterea europeană” propus de președintele Franței, Emmanuel Macron.

De asemenea, Verhofstadt, a transmis, pe 25 aprilie, într-un mesaj pe Twitter, că se așteaptă ca ALDE european să excludă oficial ALDE România, motivând că situația țării noastre continuă să regreseze.

Totodată, la începutul lunii aprilie, purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte probabil ca problema excluderii ALDE România din ALDE Europa să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formațiunii europene, din 28 iunie, în Elveția.