ANM a actualizat prognoza, revin ploile și lapovița. Diferență de 20 de grade între două orașe din România, azi-dimineață
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea a intrat într-un proces de încălzire. Până la finalul săptămânii se vor înregistra chiar și temperaturi de 24 de grade în unele zone. Totuși, diminețile sunt reci, iar meteorologii emit coduri galbene de ceață.
Și în această dimineață a fost ceață în mai multe zone ale țării – Mehedinți, Alba, Suceava, Olt și Bacău. La Miercurea Ciuc, la ora 08:00, au fost -8 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură a dimineții. Cea mai ridicată temperatură – 12 grade – s-a înregistrat la Sulina.
Cum va fi vremea astăzi, conform ANM
Astăzi, valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior. Vor fi maxime cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei și 14 grade în Dobrogea, sudul Banatului și al Munteniei, anunță ANM.
- Cerul va avea înnorări în regiunile intracarpatice și va fi temporar noros în restul teritoriului.
- Va ploua în Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania. Spre seară și noaptea va ploua și în cea mai mare parte a Moldovei și pe arii restrânse în celelalte regiuni.
- La munte, în special la altitudini de peste 1.500 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 1…10 l/mp și izolat peste 15 l/mp în zonele montane și sub-montane din vest-nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, pe spații mici cu intensificări în vest și est (cu viteze în general de 40…45 km/h), precum și în zona montană înaltă (cu rafale de 60…70 km/h).
Temperaturile minime, mai mari față de noaptea precedentă, se vor încadra între 1 grad în depresiuni și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea va fi ceață pe arii restrânse în zonele joase.
Vremea în București
ANM anunță că vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade.
Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă în București va fi de 11…12 grade Celsius, iar cea minimă de 3…5 grade, anunță meteorologii ANM.