Vremea se schimbă radical. Un ciclon lovește România. Unde se întorc ninsorile

Publicat: 25 02. 2020, 23:21

Miercuri, vremea de primăvară continuă să ne suprindă. Vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii februarie, îndeosebi în sudul şi estul ţării, unde valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua anterioară. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 20 de grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade.

În regiunile intracarpatice înnorările vor fi persistente şi va ploua, iar cantităţile de apă vor fi pe arii restrânse mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări temporare, iar ploi slabe se vor semnala izolat. La munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în zona montană, cu viteze mai mari pe creste, dar local şi temporar, în cursul zilei, şi în celelalte regiuni. Şi în Capitală, valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, scrie Adevărul.

Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 5…7 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească. Joi, temperaturile scad şi apar precipitaţiile. Conform meteorologilor, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul precedent în toată ţara, mai accentuat în vest, centru şi nord. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii. La munte vor predomina ninsorile, iar în zonele joase de relief la început va ploua, dar mai ales spre seară şi noaptea, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Maramureş, Transilvania şi Moldova, mixte în Banat şi Crişana, predominant ploaie în Oltenia şi Muntenia şi numai ploi în Dobrogea. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate, cu precădere în zona montană. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele centrale, sudice şi estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade.