VREMEA. Temperaturi caniculare în următoarele zile

Publicat: 16 06. 2016, 08:14

„Începând de joi vom avea temperaturi ridicate, de peste 30 grade Celsius, în majoritatea regiunilor din țara. În București, joi vor fi 31 de grade la umbră, 40 de grade la soare. În ceea ce privește evoluția nivelului de temperatură de luni față de vineri, la termometru avem 10 grade Celsius dar temperatura reală resimțită este de 20 de grade”, a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul Gabriela Băncilă.

ANM anunță că sfârșitul de săptămână vine cu valori chiar și de 50 de grade la soare.

„De vineri se instalează canicula în toată țara și vorbim aici de maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în Sudul țării. Temperatura resimțită în Sudul țării, la nivelul solului, în București, va fi de 42 de grade la umbră și de 45, chiar 50 de grade Celsius la soare, în mijlocul zilei, când se încinge și asfaltul. Valul acesta de căldură vine dinspre nordul Africii”, a mai precizat meteorologul.