Zeci de turiști evacuați în urma unui incendiu izbucnit lângă Cetatea Poenari

Publicat: 22 04. 2018, 15:22
Actualizat: 02 10. 2018, 15:35

This browser does not support the video element.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care s-a produs în apropiere de Cetatea Poenari.

La fața locului intervin trei autocamioane, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă pe 500 de metri pătrați.

Potrivit sursei citate, 20 de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor. De asemenea, 60 de turiști au fost evacuați.

Cetatea Poenari este un monument istoric aflat în județul Argeș, situată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeșului, lângă localitatea Arefu, la câțiva kilometri de barajul și lacul de la Vidraru. Ruinele cetății sunt amenajate ca obiectiv turistic și sunt vizitate de turiști români și străini.