Zgonea este pregătit să recepționeze clădirea Palatului Parlamentului

Publicat: 07 10. 2013, 21:52
Actualizat: 07 10. 2013, 21:52

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că dorește să se facă recepția clădirii Palatului Parlamentului, arătând că de 23 de ani se investesc bani în acestă construcție și nu s-a încheiat recepția pentru a avea acces la fonduri europene.

„Vreau să facem recepția. Această clădire mănâncă bani mulți de 23 de ani și nu s-a încheiat niciodată recepția. Dacă nu este recepționată, nu este cadastrată, neavând cadastru nu putem aplica pentru fonduri europene”, a afirmat Valeriu Zgonea.

El a spus că fără recepția clădirii nu se poate face nimic, cum ar fi accesarea de fonduri europene pentru instalațiile de încălzie, de energie electrică, pentru deșeuri.

„Noi nu putem să accesăm fonduri pentru că nu avem instrumente, documente care să confere statului român că este proprietarul acestei clădiri și atunci este exclus din strat de la fonduri europene”, a adăugat Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai arătat că pentru a începe procesul de recepție trebuie aprobare în Biroul Permanent și, apoi, secretarul general al Camerei, împreună cu ministrul de finanțe „începe toată procedura”.

„În această clădire s-a investit foarte mult de către statul român, 23-25 milioane de dolari pe an, din 1990, deja ne-am plictisit, pentru statul român ar trebui să fie recepționată această clădire și cele 7-8% din lucrări care nu sunt finalizate nu afectează structura de rezistență”, a mai spus Zgonea.