Viorica Dăncilă, atac la adresa lui Nicușor Dan legat de modul în care ar trebui evaluate campaniile electorale: „Pentru ce vrea să ne pregătească domnul președinte?”

Publicat: 10 11. 2026, 22:05

Invitată la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul premier Viorica Dăncilă a criticat declarațiile lui Nicușor Dan despre modul în care ar trebui evaluate campaniile electorale. Aceasta a amintit cum se desfășurau campaniile până în ani 2000, când a intrat în politică, și a susținut că și atunci candidații încercau să creeze o imagine favorabilă în fața alegătorilor. Totodată, Dăncilă a criticat implicarea Ursulei von der Leyen în scandalul anulării alegerilor și a pus sub semnul întrebării cine ar trebui să evalueze autenticitatea campaniilor electorale. Urmărește emisiunea live aici.

Viorica Dăncilă critică declarațiile lui Nicușor Dan despre evaluarea campaniilor electorale

Viorica Dăncilă a criticat declarația lui Nicușor Dan și a susținut că este grav faptul că președintele vorbește despre evaluarea modului în care se desfășoară campaniile electorale, la doi ani după anularea alegerilor prezidențiale.

Fostul premier s-a întrebat cine ar trebui să stabilească dacă o campanie electorală este corectă și a amintit că, încă din 1996, când a intrat în politică, candidații mergeau direct la alegători la poartă ca să-i convingă să le acorde votul.

„Știți ce este mai grav ca, această declarație vine din partea Președintelui României și vine după 2 ani, după ce acest fundament al democrației, despre care vorbea domnul președinte, a fost călcat în picioare. Cine să aprecieze modul în care, în care se face campania? Păi, haideți să luăm.

De-a lungul timpului, am intrat în politică în 1996, acum nu mai sunt regimentată, dar și atunci când mergeai la ușa omului, la poarta omului, încercai să îl convingi și să-și facă o opinie pozitivă despre candidatul tău”, a susținut Viorica Dăncilă la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”. 

Viorica Dăncilă se întreabă „pentru ce vrea să ne mai pregătească președintele”

Viorica Dăncilă a susținut că și în campaniile electorale din trecut existau situații în care candidații sau susținătorii acestora prezentau informații nereale pentru a crea o imagine favorabilă unui anumit candidat. Fostul premier a subliniat că nu știe cine va evalua astfel de situații. De asemenea, se întreabă ce ne pregătește președintele.

„Nu era același lucru. Nu era tot o manipulare în fond, pentru că, poate de multe ori unii spuneau lucruri care nu erau reale despre candidat, dar și atunci se făcea această crearea unei imagini pozitive pentru cel pe care îl susțineai. Cine va evalua acest lucru și pentru ce vrea să ne pregătească domnul președinte”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Nicușor Dan a susținut că legitimitatea alegerilor depinde și de modul în care se desfășoară campania electorală

Nicușor Dan a susținut că legitimitatea alegerilor nu depinde doar de numărarea corectă a voturilor, ci și de modul în care se desfășoară campania electorală și de condițiile în care cetățenii își formează opiniile.

„Alegerile sunt fundamentul democrației și că nu mai suntem în situația în care legitimitatea unor alegeri să se rezume la numărarea corectă a voturilor. Trebuie să ne uităm la cum se desfășoară campania și mai ales la modul în care cetățenii pot să își formeze opiniile” a sustinut Nicusor Dan.

Loading ...

Viorica Dăncilă critică implicarea Ursulei von der Leyen în scandalul anulării alegerilor

Viorica Dăncilă a criticat și faptul că Ursula von der Leyen a felicitat autoritățile române pentru anularea alegerilor, gest pe care fostul premier l-a considerat o intervenție în treburile interne ale României. Dăncilă a susținut că declarațiile lui Nicușor Dan deschid posibilitatea unor noi controverse legate de alegeri și s-a întrebat cine ar trebui să evalueze corectitudinea campaniilor electorale.

Fostul premier a atras atenția că o instituție fără acces la informațiile necesare nu poate stabili dacă o campanie a fost sau nu autentică și a afirmat că instituțiile abilitate ar trebui să identifice eventualele ingerințe străine.

„Asemenea declarații, la asemenea declarații și având în vedere un lucru, iar la fel de grav, care nu a fost semnalizat în spațiul public prea mult, faptul că doamna Ursula von der Leyen a felicitat pentru anularea alegerilor, lucru fără precedent, pentru că dânsa intră în treburile interne ale unei țări, ne putem pregăti de orice.

Cine să facă această evaluare? Cine să vadă dacă această campanie a fost autentică sau n-a fost autentică, în condițiile în care avem instituție abilitate care, în momentul în care ar fi o ingerință străină, sunt convinsă că ar sesiza acest lucru. Păi, putem pune o instituție care nu are acces la informație să ne spună: domnule, știți, campania nu a fost autentică. Deci mi se pare uluitor acest lucru” a mai adăugat Viorica Dăncilă, fostul premier al României.

Ursula von der Leyen a transmis un mesaj după anularea alegerilor prezidențiale din România

Pe 7 decembrie 2024, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X, că românii trebuie să decidă singuri ce este mai bine pentru țara lor, fără influențe din exterior.

Șefa Comisiei Europene a anunțat atunci că instituția va continua să verifice respectarea obligațiilor impuse platformelor online prin Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA), inclusiv în contextul alegerilor din statele membre.

La rândul său, Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, a susținut că instituția va trage platformele online la răspundere pentru a proteja dreptul cetățenilor de a-și alege reprezentanții fără interferențe străine.

Nicusor Dan a susținut după confereința din această seară că în raportul alegerilor anulate există mai multe informații despre fostul candidat Călin Georgescu

Președintele României Nicușor Dan a declarat în conferința-maraton din această seară că tabloul general al alegerilor este mai amplu și raportul nu este încă gata. Președintele susține că dovezi ale influenței ruse au fost deja prezentate de Procurorul General, anul trecut.

„Pe influența rusă în urmă cu un an, Procurorul General a prezentat niște fapte. Tabloul general este mult mai amplu. Cu campanii de dezinformare dovedite în multe din aceste țări și în momentul în care o să avem raportul, îmi doresc ca tot acest tablou general să fie prezentat publicului”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele României a declarat și că  în raportul alegerilor anulate există mai multe informații despre Călin Georgescu, în raportul alegerilor anulate,  care „nu sunt în spațiul public”.

„În momentul în care eu, personal, intervenind criza politică, m-am oprit din toate discuțiile cu instituțiile implicate în elaborarea raportului despre alegeri și despre influența rusă, pot să vă spun că existau mai multe informații interesante despre parcursul domniei sale (n.r. Călin Georgescu) și care nu sunt în momentul ăsta în spațiul public și ele toate vor fi în raportul acela”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele României a mai adăugat că a existat și o neregulă financiară la alegerile anulate, unde un candidat a anunțat zero cheltuieli de campanie, făcând referire la Călin Georgescu.