Apple, acuzat de furt! O companie chineză de inteligenţă artificială cere 1,4 miliarde de dolari drept despăgubiri

Publicat: 04 08. 2020, 11:49
Actualizat: 04 08. 2020, 23:53
Apple, acuzat de furt! O companie chineză de inteligenţă artificială cere 1,4 miliarde de dolari drept despăgubiri / Sursă FOTO: Shutterstock

Gigantul tehnologic Apple este acuzat că a încălcat brevetele unei companii chineze de inteligență artificială. Shanghai Zhizhen Intelligent Network Technology, cunoscută şi sub numele de Xiao-i, cere în instanță despăgubiri de 1,4 miliarde de dolari.

Compania specializată în inteligența artificială cere gigantului tehnologic „să nu mai producă, utilizeze, promită să vândă, să vândă şi să importe” produse care îi încalcă brevetul, potrivit unei postări de pe o rețea de socializare.

De asemenea, compania chineză susține că tehnologia de recunoaştere vocală Siri a Apple încalcă un brevet pentru care compania din China a depus cerere în 2004 şi pe care l-a obţinut în 2009, potrivit 9to5mac.com.

Apple, acuzat de încălcarea unui brevet

La rândul său, Apple reacționează și se apără susținând că Siri nu conţine funcţii incluse în brevetul Xiao-i, care, potrivit producătorului de iPhone-uri, are legătură cu jocurile şi mesageria instant. De asemenea, Apple precizează că evaluatori independenţi certificaţi de Curtea Supremă Populară au conchis că nu încalcă brevetul tehnologiei Xiao-i Robot.

„Suntem dezamăgiţi că Xiao-i Robot a intentat un nou proces. Aşteptăm cu nerăbdare să prezentăm faptele în faţa curţii şi vom continua să ne concentrăm pe furnizarea celor mai bune produse şi servicii clienţilor noştri din întreaga lume”, precizează Apple.

Compania Shanghai Zhizhen a intentat pentru prima oară proces companiei americane în 2012 în legătură cu tehnologia de recunoaştere a vocii. Însă, în luna iulie, Curte Supremă Populară a Chinei a decis că brevetul este valid.

În același timp, procurorul general al SUA, William Barr, susținea în iulie că mai multe companii și grupuri online ar fi colaborat cu Administraţia Chinei.

„Corporații precum Google, Microsoft, Yahoo și Apple s-au arătat prea dispuse să colaboreze cu Partidul Comunist chinez”, a spus Barr. El a adăugat că Hollywoodul a cenzurat filmele „pentru a potoli Partidul Comunist Chinez”.

Companiile acuzate și Ambasada Chinei la Washington nu au comentat imediat. Apple a refuzat să comenteze acuzațiile.

„Tind să cred că Walt Disney ar fi dezamăgit să vadă cum compania pe care a înfiinţat-o colaborează cu dictaturile din zilele noastre”, a subliniat procurorul general al SUA. Barr a mustrat companiile americane pentru că fac prea multe compromisuri pentru accesul pe piața chineză.