Samsung Galaxy S20: tot ce trebuie să știi despre noul smartphone. Cum arată și cât costă

Publicat: 12 02. 2020, 13:35
Actualizat: 12 02. 2020, 13:57

Samsung Galaxy S20, noul smartphone al gigantului sud-coreean, a fost lansat marți alături de variantele sale Galaxy S20+ și Galaxy S Ultra.

Samsung a anunţat oficial noile samartphone-uri din seria Samsung Galaxy S20, cele mai puternice telefoane ale sale de până acum. Noile Samsung GalaxyS20 folosesc o nouă platformă hardware, camere noi foarte performante, capabile să filmeze la rezoluţie 8K, ecrane ultra-rapide cu rată de împrospătare la 120 Hz şi abordează un design nou, dar familiar celor care urmăresc lansările de dispozitive Galaxy din ultima perioadă, scrie Go4it.ro.

Cum arată Samsung Galaxy S20 și care sunt prețurile

Samsung a anunțat și prețurile pentru Galaxy S20. La varianta 4G prețul este de 4.299 lei, iar varianta cu conectivitate 5G costă 4.799 lei. Precomenzile se pot face direct pe site-ul celor de la Samsung (vezi aici prețurile la toate variantele de Samsung GalaxyS20). Prețurile la S20+ și S20 Ultra nu au fost încă anunțate.

Când vine vorba despre camere foto, modelul Galaxy S20 Ultra este cel mai performant dintre toate noile modele. Vorbim despre un senzor Nanocell de 108 megapixeli pentru camera principală wide, capabil să filmeze în rezoluţie 8K la 30 de cadre pe secundă, o cameră cu zoom optic 5X de 48 megapixeli, care poate oferi zoom hibrid 10X şi zoom digital 100X, cât şi despre o cameră ultra-wide de 12 megapixeli.

Samsung Galaxy S20

VEZI în GALERIA FOTO mai multe imagini despre noile modele Galaxy S20, S20+ și S20 Ultra

Samsung Galaxy S20+

Modelul S20+ devine anul acesta modelul de medie. Acesta diferă puţin faţă de Galaxy S20 Ultra la câteva capitole, însă ar trebui să ofere performanţă la fel de bună în majoritatea cazurilor de utilizare.

Acesta foloseşte acelaşi procesor şi vine în varianta de bază cu 12 GB RAM şi 128 GB stocare, vine cu un display puţin mai mic, de 6,7” şi permite de asemenea afişarea la 120 Hz. Acumulatorul de 4.500 mAh ar trebui să ofere o autonomie similară cu modelul Ultra, în timp ce sistemul de camere este diferit.

Galaxy S20 Ultra

Telefonul de top din seria Galaxy S20 este modelul Ultra, echipat cu cele mai avansate componente hardware disponibile pe piaţă în acest moment. Vorbim despre un dispozitiv care are la bază un chipset Exynos 990 în Europa, un modem 5G de ultimă generaţie, până la 16 GB memorie RAM, 512 GB stocare şi un sistem cu trei camere şi un senzor extra de tip Time of Flight, pentru a calcula distanţa faţă de subiectul fotografiat.

Mai multe detalii aici