Cum se schimbă modul în care se va CALCULA salariul minim în România. Este un mecanism de calcul european asumat prin PNRR

Publicat: 06 02. 2025, 21:48
Actualizat: 06 02. 2025, 21:54
Romanii din strainatate care primesc al 13-lea salariu, foto ilustrativa, sursa foto:envato

Salariul minim în România este 4500 de lei brut și 2500 de lei net. Circa 1,8 milioane de salariați câștigă aproximativ 85 de lei pe zi. Periodic, salariul minim pe economie se va actualiza cu rata inflației.

România a adoptat un mecanism nou de actualizare a salariului minim în funcție de productivitate a muncii. Este un mecanism de calcul european asumat prin PNRR și despre care premierul Marcel Ciolacu spune că va aduce mai multă predictibilitate. Acest act adoptat de Guvern spune că salariul minim pe economie va fi actualizat periodic cu rata inflației, dar și cu rata productivității muncii. În prezent, salariul minim pe economie este 4.500 lei valoare brută, iar asta înseamnă că în mână angajații primesc aproximativ 2.500 lei, ceea ce face ca 1,8 milioane de salariați care sunt plătiți în România cu minimul pe economie să aibă practic pe zi aproximativ 85 lei.

Prin acest act, Guvernul stabilește că periodic salariul minim pe economie se actualizează cu rata inflației și rata productivității, iar dacă acești indicatori ar rezulta practic o valoare a salariului minim mai redusă decât cea în plată, va exista o negociere între sindicate, patronate și Guvern, astfel încât salariul minim prevăzut de directiva europeană, care trebuie să fie 52% din salariu mediu pe economie, să nu scadă și el să fie cuprins între 47% și 52% din salariul mediu european mediu. În România, această reglementare a fost stabilită de Guvern, va fi monitorizată de Ministerul Muncii. Dacă România nu ar fi transpus această directivă, ar fi riscat să fie sancționată de Uniunea Europeană. În momentul de față există și facilități pentru salariul minim, pentru că din cei 4.500 lei valoare brută, 300 lei sunt scutiți de taxe.

Dacă ne uităm la ce se întâmplă, de exemplu, anul viitor va trebui să aibă loc o nouă renegociere pentru salariul minim pe economie și se va lua în calcul, cel mai probabil, inflația de 5,6% pe care am avut-o anul trecut, la care ar trebui să se adauge rata productivității.