Luptele bucureștenilor cu “moștenirea” lui N. Dan. Șoferul care a luat 80.000 lei amendă din cauza fostului primar: “Nu știu cum a ajuns președinte”

Publicat: 01 09. 2025, 07:00

În cei aproape 5 ani cât a fost primarul Capitalei, Nicușor Dan i-a umilit pe taximetriștii din București. Este vorba de aproape 3.000 de persoane, care au trecut prin situații incredibile, pentru că fostul edil întârzia foarte mult prelungirea autorizațiilor de taxi. Efectiv nu le semna, motiv pentru care unii taximetriști, deși se aflau în proces de reautorizare, au fost amendați de către poliție. Este și cazul unui tânăr bucureștean care a primit în 2024 la Otopeni o amendă de… 80 de mii de lei! Taximetristul a reușit să anuleze, în primă instanță, procesul verbal de contravenție.

„Nu știu cum a ajuns președintele României, după ce a fost un primar atât de slab. Nu suport să-l văd. Din cauza lui am luat amendă de 800 de milioane (80.000 de lei). Nu voia să semneze prelungirea autorizațiilor. Am contestat în instanță și am câștigat. Am reușit să anulez procesul verbal, dar nu este definitivă”, ne-a spus tânărul taximetrist, care nu dorește să-și dezvăluie identitatea.

Uriașa amendă de 80 de mii de lei a fost aplicată de Poliția Transporturi de la Otopeni.

„Polițistul nu a vrut deloc să înțeleagă faptul că eu mă aflam în proces de reautorizare. Eu aveam dosar intact, cu toate actele la zi, depus la Primăria Capitalei, pentru reautorizare, altfel nu ți-l primește. Am arătat documente în acest sens. A fost o situație îngrozitoare pentru mine. Primarul nu semna, poliția nu a vrut să înțeleagă, iar noi nu aveam nicio vină. Mi-au luat și plăcuțele, am plecat cu mașina pe platformă, am cheltuit o grămadă de bani”, ne-a mai precizat bucureșteanul amendat din cauza lui Nicușor Dan.

De altfel, prin situația tânărului taximetrist au trecut și alți șoferi, tot din cauza lui Nicușor Dan, și tot la Otopeni, unde au rămas fără plăcuțele de înmatriculare, așa cum Gândul a scris AICI.

Nicușor Dan stătea mai mult prin instanțe

Potrivit surselor Gândul, fostul edil nu semna foarte multe documente, din foarte multe domenii, pentru că venea rar la primărie, el fiind prezent mai mult în instanțe, acolo unde a implicat Primăria Capitalei în foarte multe procese.

De altfel, Nicușor Dan nu a explicat niciodată de ce nu semnează diferite documente, dar nici măcar nu și-a delegat aceste atribuții către alți funcționari sau consilieri personali.

Primăria, îngropată în hârtii

Din această cauză, Primăria Capitalei a ajuns să fie îngropată în hârtii.

Gândul a scris recent AICI despre situația în care a ajuns Primăria Capitalei după plecarea lui Nicușor Dan. Practic, actualul primar interimar a fost nevoit să stea sute de ore în birou și să semneze restanțele lui Nicușor Dan.

Este vorba în principal de avize de mediu pentru toaletarea copacilor, pe care Nicușor Dan nu a vrut chiar deloc să le aprobe. Din acest motiv, străzile din București reprezintă un real pericol public în timpul vijeliilor din cauza sutelor de copaci care se prăbușesc și pun în pericol viața bucureștenilor.

Cererile de schimbare a numelui, ținute în sertare

Mai mult, Gândul a dezvăluit recent AICI că mii de bucureșteni vor să-și schimbe numele, din diferite motive, iar fostul primar Nicușor Dan nu le-a semnat solicitările.

Din această cauză, s-au creat și situații incredibile. De exemplu, un cuplu din București a fost nevoit să divorțeze și să se recăsătorească pentru ca ambii soți să poarte același nume.

„Există foarte multe cazuri în care oamenii vor să-și schimbe numele, din diferite probleme, și se blochează la primarul general. Este un caz incredibil, al unui cuplu care, atunci când s-a căsătorit, soția și-a păstrat numele.

La un moment dat, a apărut și un copil în viața lor, iar după o perioadă, pentru rezolvarea unei probleme administrative, pe cei trei i-ar fi ajutat să poarte același nume. Soția a depus cerere la Primăria Capitalei, dar nu s-a semnat. Ca să nu mai aștepte după Nicușor Dan, cuplul a divorțat și s-a recăsătorit, astfel, soția a luat numele soțului”, au explicat surse administrative pentru Gândul.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Primăria lui Nicușor Dan, îngropată în hârtii. Este incredibil ce a REFUZAT fostul primar, ajuns președinte, să semneze ani la rând