Gândul LIVE. Andrei Metehău, consilier ALDE: „Este nevoie de stare de alertă punctual / Totul trebuie gestionat la nivel local”

Publicat: 03 07. 2020, 13:10
Actualizat: 06 04. 2021, 19:58

Consilierul local din sectorul 2 al Capitalei, Andrei Metehău, a declarat, vineri, la Gândul LIVE, că Guvernul ar trebui să instituie starea de alertă punctual și la nivel local, iar pe de altă parte Executivul trebuie să dea drumul la economie, mai ales la industria HORECA.

„Domnul ministru Tătaru nu face declarații foarte insipirate. Nu cu mult timp în urmă, Guvernul PNL le mulțumea românilor că au reușit să asigure una dintre cele mai bune medii din Europa a îmbolnăvirilor de coronavirus. Iată că după ce și-a asumat prelungirea stării de alertă și nu au mai trecut-o și prin Parlament, spun acum că românii nu mai respectă regulile și nu măsurile luate de Guvernul liberal (n.r-  sunt de vină pentru creșterea numărului de cazuri de Covid). Vedem că se lucrează din punct de vedere al imaginii pentru ceea ce va urma, adică alegerile locale și alegerile parlamentare”, a declarat, la Gândul LIVE, Andrei Metehău, consilier local în sectorul 2 al Capitalei.

„Atunci când vii cu stare de alertă la nivel național faci ca toată țara să fie blocată”

Potrivit acestuia, în România este nevoie de stare de alertă punctual și la nivel local.

„Este nevoie de o stare de alertă punctual, acolo unde cu adevărat sunt cazuri multe (…) Totul trebuie gestionat la nivel local. Atunci când vii cu stare de alertă la nivel național faci ca toată țara să fie blocată și din punct de vedere economic. Este strigător la cer ce se întâmplă în industria HORECA (…)

Să ne gândim ce înseamnă pentru aceste firme falimentul. Multe restaurante mici nu mai au nicio șansă, să ne gândim și la cei care au intrat în șomaj tehnic. Nu înțeleg de ce nu s-a găsit o soluție pentru a se da drumul la restaurante. Sunt întârzieri nepermise”, a mai declarat Andrei Metehău la Gândul LIVE.

Consilierul local a vorbit și despre principalele trei măsuri de relaxare economică care trebuie luate de Guvern:

„Acceptarea a ceea ce și-au asumat în buget și păstrarea celor 40% la pensionari, pentru că acești bani se vor întoarce la consum, apoi redeschiderea tuturor marilor șantiere de infrastructură care au acum finanțare și care pot fi puse în mișcare. Un al treilea aspect, mă gândesc la ceea ce înseamnă partea de turism. Trebuie să dăm drumul la zona aceasta. Ar aduce bani la bugetul de stat”, a mai declarat Metehău la emisiunea moderată de Emma Zeicescu.