ANM: Duminică temperaturile vor ajunge la 30 de grade

Publicat: 17 04. 2016, 09:30

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), duminică, maxima zilei va fi de 30 de grade, iar cel mai cald va fi în zona de sud a României.

„Cele mia ridicate valori se vor întălni în Lunca Dunării, însă în tot sudul țării va fi foarte cald, temperaturi de altfel specifice pentru mijlocul verii”, a declarat Maria Tomescu pentru MEDIAFAX.

În București cerul va fi senin, cu maxime care vor ajunge la 28, 29 de grade Celsius la ora prânzului, a mai spus meteorologul.

Ziua de luni va fi cea mai călduroasă de până acum, maxima zilei va ajunge chiar și la 32 de grade Celsius. „Vremea însă va deveni instabilă spre seară, atunci când în nordul țării e foarte posibil să plouă, în zona menționată vom avea și descărcări electrice, genul acela de ploaie torențială specifică lunilor de vară”, informează meteorologul.