VREMEA. Avertizare cod roșu pe râul Motru, în județul Mehedinți

Publicat: 04 05. 2014, 10:57
Actualizat: 10 01. 2020, 15:05

VREMEA. Avetizarea cod roșu a fost instituită pe râul Motru, sector amonte de Fata Motrului și pe afluenții săi Motru Sec, Motrușor și Brebina, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale „Apele Române”, Ana Maria Agiu.

Avertizarea va intra în vigoare la ora 11.00 și este valabilă până la ora 18.00.

Purtătorul de cuvânt al ANAR a precizat că avertizarea cod roșu înseamnă că în zona cuprinsă în atenționare există un risc major de inundații, întrucât se pot produce creșteri de niveluri și debite, care ar putea să ducă la depășirea cotelor de pericol.

De asemenea, potrivit avertizării emise sâmbătă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, până luni, la ora 14.00, pe unele râuri din bazinele hidrografice Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Drincea, Desnățui, Jiu, afluenți ai Oltului mijlociu și inferior, precum și pe unii afluenți ai Mureșului inferior se pot produce creșteri de debite și niveluri, care ar putea duce la depășiri ale cotelor de atenție și de inundație, precum și scurgeri pe versanți, torenți și pâraie, cu posibile efecte de inundații locale.

VREMEA. Din cauza riscului de inundații, a fost emisă avertizare cod portocaliu, care a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 23.00, pe versanți, torenți, pâraie și pe râuri mici din județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

Sub cod portocaliu de inundații sunt, începând de duminică, ora 07.00, și râurile din bazinele hidrografice Timiș superior, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna (județele Timiș și Caraș-Severin), Drincea (județul Mehedinți), Desnățui (județul Dolj), Jiu superior și mijlociu, precum și unii afluenți ai săi (județele Hunedoara, Gorj, Dolj și Mehedinți).

De asemenea, tot de sâmbătă seara sunt sub avertizare cod galben de inundații râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna (județele Timiș și Caraș-Severin), Drincea (județul Mehedinți), Desnățui (județul Dolj), Jiu și unii afluenți ai săi (județele Gorj, Dolj și Mehedinți), unii afluenți ai Oltului mijlociu și inferior din județele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj și Sibiu și unii afluenți ai Mureșului din județul Hunedoara.

VREMEA. Potrivit INHGA, aceste fenomene se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai acestor râuri și pe cursurile de apă necadastrate.

Creșteri importante de debite, care ar putea duce la atingerea cotelor de atenție, se pot produce și pe alte râuri mici din sudul, centrul și estul țării, au precizat hidrologii.