VREMEA. Ploi și vânt puternic în sudul, estul și centrul țării, până sâmbătă dimineață

Publicat: 17 04. 2014, 16:36
Actualizat: 17 04. 2014, 16:37

Potrivit informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 09.00, va ploua în sudul, centrul și estul țării.

„Cantitățile de apă cumulate vor fi de 15…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp, în cursul zilei în Oltenia, Muntenia și zona Carpaților de Curbură, iar noaptea în Moldova, vestul și nordul Olteniei”, a precizat ANM.

Vântul va avea temporar intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55-60 de kilometri pe oră, iar în zona Carpaților Orientali vor depăși 70 de kilometri pe oră.

Județele Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, precum și jumătatea de nord a județului Argeș sunt sub avertizare cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic până joi, la ora 20.00.

Potrivit avertizării cod galben, în Oltenia și în sudul Banatului, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat 50 litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50- 60 kilometri pe oră. În zona de munte va ninge, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și vor fi rafale de vânt de peste 70 kilometri pe oră.