Prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili. Ce spune Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță

Publicat: 07 11. 2026, 13:26
Actualizat: 07 11. 2026, 13:37

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, aflat în vizită la Centrala Cernavodă, a precizat că prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili, bazat pe o evaluare corectă.

Ajutoarele pentru energie nu au ajuns întotdeauna la persoanele cu adevărat vulnerabile, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.

”E foarte important să vedem care sunt consumatorii vulnerabili. Istoria ne arată că uneori banii nu au ajuns la cei vulnerabili. Noi vrem să îi ajutăm fix pe aceia. Avem nevoie de registrul consumatorilor vulnerabili și să fie un registru corect”, a precizat ministrul Energiei.

Întrebat dacă ajutorul de 50 de lei rămâne în forma actuală, premierul Luca Niculescu a spus că ministerele implicate discută cum poate fi țintit mai bine. La discuții participă Ministerul Energiei, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Premierul a amintit măsurile deja luate: cele pentru acciza la motorină, reglementarea tarifelor la gaze, valabilă până la sfârșitul lunii martie, și ajutoarele existente, pe care Guvernul vrea să le facă ”încă și mai țintite”. Chisăliță a precizat că Ministerul Energiei a venit cu mai multe propuneri. Pe masă se află evoluția prețurilor și nivelul veniturilor, pentru a stabili ce grup de consumatori primește ajutor și cât de mare va fi acesta.

”Analizăm evoluția prețurilor și nivelul veniturilor. Sunt elemente puse pe masă și se discută pentru a ajunge la o concluzie. Trebuie să vedem cui ne adresăm cu adevărat, care e nivelul de venit și analizăm cuantumul ajutorului dat”, a mai spus Dumitru Chisăliță.

Liberalizarea gazelor, fără grabă

În privința gazelor naturale, ministrul spune că trecerea la piața liberă nu se poate face în câteva luni.

”A trece către o piață liberalizată nu se poate face în câteva luni. Nu vrem să ne întoarcem la o piață reglementată, mergem pragmatic către o piață liberalizată. Presupune timp, mecanisme intermediare, programe aplicate ca să nu fie brusc. Evoluțiile la nivel european sunt critice la prețul energiei, pregătirea trebuie să fie corespunzătoare. Nu cred că liberalizarea e un element greșit, dar trebuie să pregătim acel moment. În niciun an, când au fost aceste declarații, lucrurile nu au mers mai departe de declarații. E nevoie să pregătim lucrurile, nu vine de la sine”, a mai spus ministrul Energiei.