Prima pagină » Reportaj » UDMR și partidul lui Tokes au făcut pace pentru o zi ca să protesteze, la Sfântu Gheorghe, față de decizia instanței în „dosarul Miko”

UDMR și partidul lui Tokes au făcut pace pentru o zi ca să protesteze, la Sfântu Gheorghe, față de decizia instanței în „dosarul Miko”

„Peste 25.000 de oameni", după estimarea președintelui UDMR Kelemen Hunor, „între 20.000 și 25.000", conform primarului Antal Arpad, și „8.000-8.500 maximum, în momentul de vârf", potrivit comunicatului dat de prefectul Codrin Munteanu, au participat sâmbătă la amiază la mitingul de la Sfântu Gheorghe organizat de UDMR și PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes), împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal.

„Peste 25.000 de oameni”, după estimarea președintelui UDMR Kelemen Hunor, „între 20.000 și 25.000″, conform primarului Antal Arpad, și „8.000-8.500 maximum, în momentul de vârf”, potrivit comunicatului dat de prefectul Codrin Munteanu, au participat sâmbătă la amiază la mitingul de la Sfântu Gheorghe organizat de UDMR și PPMT (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes), împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal.

Botezată „Ziua Dreptății”, acțiunea – la care participanții au fost aduși din întreaga țară, ba chiar câteva zeci și din Ungaria – s-a vrut „un protest viguros” împotriva unei sentințe penale a Judecătoriei Buzău referitoare la retrocedarea către Eparhia Reformată din Ardeal a clădirii Liceului „Szekely Miko” din Sf. Gheorghe. Sentință prin care doi dintre autorii retrocedării, fostul subsecretar de stat udemerist Marko Attila și fostul consilier juridic al aparhiei reformate din Ardeal, Marosan Tamas, au fost condamnați la trei ani de închisoare cu executare, iar al treilea, ex-consilierul juridic din Ministerul Justiției, Clim Silviu, la trei ani cu suspendare.

În apropierea de locul mitingului – intersecția din fața liceului, unde fusese instalată o scenă flancată de două pancarte cu sloganul „ITT AZ IDO!” (Acum e timpul!) – fiecare participant era abordat de un tânăr sau o tânără cu tricou inscripționat „organizator”, care îl poftea să iscălească pe un tabel, după care îl „dota” rapid cu un steag sau steguleț secuiesc, la alegere, plus un ecuson și un pliant „Az igaszag napja” (Ziua Dreptății). Pliantul cuprindea textul petiției intitulate „Manifest”, ce va fi înaintată Comisiei Europene și altor foruri internaționale, precum și tuturor autorităților române, inclusiv Curții de Apel Ploiești, unde luna viitoare se va judeca recursul în acest proces, după cum a precizat Kelemen Hunor.

Cu o jumătate de oră înaintea începerii adunării, organele de ordine au înregistrat și singura „problemă” a zilei: șase tineri care ascunseseră lanțuri și bare metalice în cozile din plastic găurit ale drapelelor secuiești pe care le fluturau au fost reținuți de polițiști și duși la sediul IPJ Covasna, unde au fost legitimați și amendați contravențional, fiindu-le confiscat și întreg „arsenalul”. „A fost singurul incident cu care ne-am confruntat, in rest totul s-a desfășurat fără nici un fel de alte probleme, din fericire”, a declarat pentru gândul purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Iulia Grigoraș. Deși organizatorii – în frunte cu liderii UDMR – negaseră categoric orice intenție de „cuplare” la scopul mitingului a temei autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, cu un sfert de oră înaintea începerii cuvântărilor – la care au avut dreptul, alături de episcopii bisericilor maghiare, doar edilul Antal Arpad, șeful PPMT, Laszlo Tokes, și liderul UDMR Kelemen Hunor – în fața scenei s-a înălțat o pancartă imensă cu „Autonomie teritorială pentru Ținutul Secuiesc”, flancată de puzderie de steaguri secuiești și drapele roșu-alb-verde cu sau fără stema Ungariei pe ele, plus câteva steaguri în dungi alb-roșii ale organizației fasciste Garda Maghiară, interzisă în Ungaria. Când europarlamentarul Laszlo Tokes și-a pornit obișnuitul tir de acuze la adresa autorităților române și a judecătorilor  din Buzău, mulțimea a început imediat să scandeze și ea „Autonomie!”, „Ungaria!” și „Să piară Trianon!”, scandări repetate apoi și la finalul mitingului, după citirea petiției adresate forurilor internaționale și autorităților de la București. N-a fost singura „abatere neprevăzută”, după câteva minute au fost scoase la vedere, la câțiva pași distanță, și două pancarte cu sloganuri referitoare la Universitate de Medicină și Farmacie din Tg. Mureș.

Început în sunetele clopotelor bisericilor maghiare din oraș, mitingul s-a încheiat, după două ore, cu o lungă rugăciune – inclusiv „pentru presă, ca să spună adevărul” – urmată, ca de fiecare dată la asemenea ocazii, de intonarea imnului secuiesc și a celui al Ungariei, după care participanții s-au risipit grăbiți care încotro, nu însă înainte de a preda organizatorilor pancartele și steagurile secuiești primite la venire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!