Prima pagină » Știri politice » Ponta spune că are alte variante în viață decât a fi premier. „Nu, să plec pe mare nu, dar alte variante am”

Ponta spune că are alte variante în viață decât a fi premier. „Nu, să plec pe mare nu, dar alte variante am”

Ponta spune că are alte variante în viață decât a fi premier.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Arad, că are "și alte variante în viață" decât aceea de a ocupa funcția de prim-ministru, însă a pleca pe mare nu este una dintre ele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, într-o conferință de presă susținută la PSD Arad, dacă USL are variante de rezervă în cazul în care el va avea probleme în a fi numit premier, având în vedere că președintele Traian Băsescu ar putea să facă altă desemnare.

„Dacă am și alte variante în viață? Nu, să plec pe mare nu, dar alte variante am”, a răspuns Ponta.

Potrivit acestuia, „e un uriaș avantaj politic și strategic pentru USL faptul că noi am anunțat pe cine punem prim-ministru, pe cine punem președinte”.

„Când îi întrebi pe cei de la ARD «Dom’le, voi pe cine puneți?», «Păi pe cine zice Băsescu», «Și președinte, pe cine puneți?», «Păi pe cine zice Băsescu». Dom’le, dar voi puteți să gândiți, să mergeți la baie fără să vă dea voie Băsescu? Ei nu pot”, a spus premierul.

Ponta a spus că voturile primite de USL sunt pentru un guvern condus de Victor Ponta.

„Noi am mers în această campanie electorală spunând celor 20 de milioane de români că, dacă votați cu USL, înseamnă că votați un guvern Victor Ponta, pentru că asta e propunerea noastră. Orice vot care vine pentru USL vine pentru un guvern condus de mine”, a declarat co-președintele USL Victor Ponta.

Marți, Victor Ponta declara că președintele Traian Băsescu spunea la începutul anului, în ianuarie, că nu îl va desemna niciodată premier și, cu toate acestea, l-a numit prim-ministru pe 27 aprilie, el arătând că șeful statului va mai face o dată aceeași numire.

Solicitat să comenteze afirmațiile șefului statului, Traian Băsescu, potrivit cărora ar simți dispreț pentru nominalizarea unui premier care a contribuit la suspendarea sa și întrebat dacă le interpretează ca pe un mesaj că nu îl va desemna încă o dată prim-ministru, Ponta răspundea: „Dumneavoastră îl mai luați în serios pe domnul Băsescu?”.

„Nu era domnul Băsescu cel care zicea, prin ianuarie-februarie că nu mă numește niciodată? M-a numit pe 27 aprilie, ce să facă. Eu nu cred că m-a numit din plăcere sau din iubire. Asta e, așa o să facă și după alegeri”, spunea Ponta.

Președintele Traian Băsescu declara, marți, că este greu pentru un șef al statului să mai numească o dată premier un prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcție și a susținut demiterea sa.

„Nu știu dacă vă dați seama ce simte un președinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forța la suspendarea lui din funcție”, spunea Băsescu, la B1 TV, menționând că simte „dispreț”.

„Adică un om care crede că un președinte este o mașinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspirații înalte de bărbat de stat ca să numească în funcția de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată…e greu”, explica Băsescu.

În momentul în care i s-a spus că în politică trebuie să mai înghiți și câte o broască râioasă, el replicat: „Da, dar nu trebuie să înghiți porci, o broscuță mai merge, dar un porc e greu de înghițit”.

Victor Ponta declara, recent, la Suceava, că președintele Traian Băsescu va respecta votul românilor de la alegerile parlamentare, pentru că România nu e o dictatură sud-americană, iar dacă USL va obține majoritatea absolută el va fi premier în continuare.

Recomandarea video

Mediafax
Cât de des se uită copiii președintelui la televizor? Nicușor Dan: „Au voie, când și când, la niște filme pe calculator”
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Ilie Bolojan anunță lista companiilor de stat care vor fi închise sau comasate. Ce se va întâmpla cu celelalte
Click
Sarah, fiica cea mică a Anamariei Prodan, de nerecunoscut. Cum arată după ce a „topit” un număr considerabil de kilograme
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își pregătesc bagajul de călătorie