Comando pentru mașina mea

În România, aproape orice serviciu public sau companie gestionată de o autoritate de stat tinde să se transforme într-un izvor de lapte și miere pentru diverși indivizi al căror singur avantaj genetic față de restul concurenței este că s-au născut din părinții potriviți. Firmele care ridică mașinile parcate neregulamentar în București sunt exact genul acela de paraziți care, atunci când înțeapă cetățeanul la portofel, provoacă scurgeri dulci de milioane de lei. Niște băieți sau fete de tați bine conectați la politică și la afaceri cu statul împart justiția pe șoselele din București.

E noaptea târziu și fraierul vine de la muncă, în mașina lui obosită, veche de vreo 12 ani. Nu are pretenții, știe bine în ce oraș diform trăiește și că, nici dacă ar vrea, primarii de sector nu ar avea cum să amenajeze atâtea locuri de parcare câte mașini sunt. Nu visează să parcheze în fața scării blocului în care locuiește. Dar dacă ar putea măcar să găsească un locșor pe bulevardul din zonă sau măcar undeva, oriunde, în cartierul cu străzi întortocheate, și așa înțesate de mașini parcate.

LIFESTYLE Cele 5 semne de avertizare pe care corpul tău le transmite atunci când ar trebui să reduci consumul de cafea

00:07

UTILE Cum scapi de „petele negre” de pe pereți care apar în urma problemelor de condens. La ce metodă poți apela

23:28

Cât îl roade invidia pe îmbuibații care au prins locuri de parcare închiriate cu plată de la Primărie! O, dar Moș Crăciun nu există, iar el va avea o șansă la așa minunăție când vreun șofer bătrân, dintre vecinii săi de scară, va da ortul popii. În rest, e simplu, e fizica la care el a avut mereu note proaste în liceu: într-un spațiu finit încap doar atâtea mașini parcate. Nu și a lui. Atunci, în acea noapte blestemată, șoferul ăsta care plătește taxe și impozite cinstit devine un bandit care încalcă legea nemilos.

A cedat, după jumătate de oră de dat târcoale după un loc de parcare. Lasă mașina pe o străduță, în rând cu alți șoferi, lângă trotuar, ordonat. Nu încurcă și nu blochează pe nimeni. Crima lui e că a parcat la mai puțin de 25 de metri de o trecere de pietoni. Sau poate că a depășit cu jumătate de metru semnul de Parcare, din cauza unei dube de țăran din Teleorman sau Giurgiu, care și-a lăsat hârbul oblic, cu o roată pe trotuar. Oricum ar fi, e ilegal.

A doua zi sau poate chiar peste mai multe, pentru că fraierul mai ia și metroul sau RATB-ul către muncă, la 6 lei litrul de benzină, să-i sară inima din loc. Mașina a dispărut. Cine să fure o prăfuită cu aripi ruginite, pe care, dacă lipești „timbrul de mediu” al lui Ponta, mai rămâi cu vreo mie de euro de luat și începi să te gândești că programul „Rabla” chiar e o opțiune? N-avem hoți atât de proști. E la „hingheri”, că doar ai parcat neregulamentar. Ei sunt hoții cei deștepți.

Vrei, fraiere, mașina înapoi? Trebuie să iei taxiul până la depozitul de mașini ale criminalilor ca tine, pentru că locul e aproape de ieșirea din oraș, unde nu avem metrou și nici RATB. Chiar vrei mașina aia obosită înapoi? Scoate banii, criminalule, să te usture: 4 milioane sau 5 milioane sau 7 milioane, depinde de sectorul în care ai ghinionul să trăiești. Apoi mergi și la Poliție, să-ți plătești și amenda de 140 de lei pentru parcare neregulamentară. A, faci nazuri că tu câștigi 2.000 de lei pe lună și ce îți cerem noi e mult? Ți-am sechestrat mașina, zici? Susții că ai parcat legal, între marcaje? Te du de-ți ia un avocat și dă-ne în judecată, fraiere! Dar mai întâi plătește taxa, că altfel nu îți vezi mașina.

Da, șoferi din București, scoateți-vă din minte dulcele gust al răzbunării și pedepsele exemplare în care polițiști strălucitori, demni, însoțiți de băieți vânjoși de la o firmă de ridicat și tractat mașini fac ordine în traficul infernal din București. Nu mai visați la pedepsirea exemplară a „șmecherilor cu BMW”, a „băieților lui tata” care conduc limuzine de sute de cai putere sau a primatelor cu cefe groase, care și-au vândut niscai ogoare pe la țară și s-au teleportat la București, călare pe SUV-uri grosolane. Ei au o boală contagioasă care îi face pe „hingherii” de mașini să se țină departe de mașinile lor parcate haotic. Acești bizoni pentru care investiția într-o bâtă de baseball pare atât de des o variantă logică sunt invizibili atât pentru poliția rutieră, cât și pentru firmele de ridicări de mașini. Ei pot parca în buza magazinului, pe treceri de pietoni sau își pot dovedi abilitatea de a umple un trotuar, parcând la milimetru de zidul clădirii.

În 2008-2009, când primarii de sector din București au anunțat că înființează serviciile de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, m-am bucurat. Am visat și eu la dulcea răzbunare, într-un trafic încărcat de bizoni din cauza cărora alte mii de șoferi civilizați au de suferit. Am fost un fraier cu fantezii de trafic rutier de capitală europeană.

Nu știam că cei care ridică mașinile acționează în desant, ca un comando beat, care trage în tot ce prinde – teroriști sau civili, dar mai ales civili, pentru că ei sunt victime ușoare. Nu știam că legea se aplică mai ales în cartierele de blocuri, unde sunt mai puține locuri de parcare decât mașini, astfel că există mereu fraieri care sunt împinși de Primărie în ilegalitate. Nu știam că taxele cât jumătate din salariul mediu al unui român, pentru a-ți recupera mașina ridicată, nici măcar nu merg în străzile sau parcurile din sectorul meu. Ele umplu buzunarele unor băieți deștepți, care au știut că mereu vor exista niște fraieri care aleg calea cea grea în viață. Muncesc, strâng bani de o mașină, apoi nu au unde să o parcheze pentru că așa e în București. Uită de dus copii la școală, ajutat bunici sau plecat în vacanțe cu mașina, ia-ți bicicletă, fii ecologist.

Așa că ascultați sfatul unui „hingher” de mașini cu experiență, pasat unui fraier care își recupera mașina răpită din fața blocului: „Asta e legea, tati! Să știi că de lângă trecerea de pietoni luăm doar două mașini, nu ne ducem 25 de metri. N-o mai parca și tu acolo. Nu fi tu fraierul dintre ăia doi care parchează acolo”.

PENTRU COMENTARII ȘI OBSERVAȚII VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – ANDREI LUCA POPESCU