Prima pagină » Reportaj » FENOMENUL JUCU. Bosch, DeLonghi, Ecolor, Holver și Tuborg îngroapă în bani primăria comunală. Doar gropile din asfalt îți amintesc că ești în România

FENOMENUL JUCU. Bosch, DeLonghi, Ecolor, Holver și Tuborg îngroapă în bani primăria comunală. Doar gropile din asfalt îți amintesc că ești în România

Unde se află

Dacă Turda și Câmpia Turzii, două orașe transilvănene binecunoscute, sunt aproape falite după plecarea americanilor de la Bechtel și a rușilor de la Mechel, la mai puțin de 50 de km distanță, celebra comună Jucu, o veche cunoștință a finlandezilor de la Nokia, renaște din propria-i cenușă.

Bosch face angajări

„În august vor să recepționeze construcția și, până în toamnă, să angajeze vreo câteva sute de oameni”, îmi povestește arhitectul șef al primăriei Jucu, Tudor Pop, despre intențiile celor de la Bosch.

Anul trecut, nemții au demarat construcția unei fabrici de componente auto, amplasată în Parcul industrial Tetarom, din comună. Investiția se ridică la 77 de milioane de euro, va ocupa peste 20 de hectare de teren, iar cei de la Bosch vor să angajeze până în toamnă cel puțin 300 de oameni, urmând ca, în viitor, numărul personalului să crească la 2000.

Hala Bosch, aflată în construcție. Sursa foto Marian Sultănoiu

Compania se află în plin proces de recrutare, chiar azi organizând la Casa de Cultură a Studenților un târgul de joburi.

În legătură cu acest eveniment, Brigitte Eble, director general al Robert Bosch, reprezentant a grupului Bosch în România, spunea în urmă cu două zile că au început angajările din luna octombrie, anul trecut. „Mai întâi am angajat personal de specialitate, pentru școlarizare și training în câteva fabrici Bosch din Europa. Acum începem recrutările pentru restul pozițiilor””, spunea Brigitte Eble.

Oamenii din Jucu nu au regim preferențial

Care va fi impactul financiar și social înregistrat la nivelul comunității locale, în aceste condiții? „Din punct de vedere social, uman, ne ajută, dar nu cine știe ce. Nici la Nokia n-au fost angajați prea mulți oameni din comună. Cam 50-100, nu mai mult. Iar finlandezii tot cam vreo 2000 de angajați plăteau” îmi spune Tudor Pop.

La ora asta, în parcul industrial Tetarom, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, pe un teren al ADS, cândva în administrarea Universității de Științe Agricole, și aflat pe raza comunei Jucu, au venit deja doi investitori mari – DeLonghi și Bosch.

Unitatea DeLonghi, deschisă în fosta hală Nokia. Sursa foto Marian Sultănoiu

„Întâi a venit DeLonghi. Ei au luat hala Nokia, au reamenajat-o și, din martie, anul ăsta, au început să asambleze espressoare de cafea. Au angajat 100 de oameni – până în 2015 vor să ajungă la 700 -, unii dintre ei, chiar din foștii angajați Nokia.

Nu știu dacă printre ei or fi și unii din Jucu. Se prea poate, dar nu știu” mai spune Pop.

Aglomerație la Jucu

Lângă parc, pe aceeași platformă a comunei, mai funcționează Ecolor, companie deținută de producătorul suedez de mobilă, Gyllensvaans Mobler, care onorează comenzile Ikea pentru magazinele sale.

Aproape de Ecolor se află o făbricuță de cherestea, furnir și subansamble din lemn a firmei austriece Holver. Apoi, o unitate de panificație, PANEMAR și un depozit al Tuborg.
„Vor mai veni și alții, cu siguranță. Se întrevede un viitor luminos pentru comună, ca să spun așa, din punct de vedere al investițiilor”, conchide Tudor Pop.

O primărie cu bani

Iar dacă oamenii din Jucu nu au regim special la angajările de pe platformă, din 3000 de persoane apte de muncă – 5000 de suflete numărând întreaga suflare a comunei – fiind angajați doar 300, ei bine, primăria încasează anual, nici mai mult nici mai puțin de 2.000.000 de euro. „Și lucrurile nu se opresc aici” îmi spune inspectorul fiscal, Aurel Marc. „Încasările la bugetul local al comunei vor crește, în momentul în care Bosch va da drumul la producție și va mai construi alte hale. Poate și alții se vor extinde. De asemenea, mai așteptăm investitori despre care încă nu putem spune nimic”.

Inspectorul fiscal Aurel Marc. Sursa foto Marian Sultănoiu

Cum gospodărește comuna atâția bani, e problema ei. Comunitatea e una obișnuită, decentă, care nu suprinde prin nimic. Dacă te iei, însă, după cum arată primii kilometri din șoseaua către sat, bagi mâna-n foc că primăria e falită.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară