Prima pagină » Diverse » Premieră românească. Când începe producția celor doi nanosateliți românești la Măgurele. VIDEO

Premieră românească. Când începe producția celor doi nanosateliți românești la Măgurele. VIDEO

Premieră românească. Când începe producția celor doi nanosateliți românești la Măgurele. VIDEO

România va produce, la Institutul de Cercetare Spațială de la Măgurele, doi nanosateliți care fac parte dintr-o constelație de 50 de nanosateliți ce urmează să fie lansați la nivel mondial, a declarat, la Gândul LIVE, Marius Ioan Piso, Agenția Spațială Română.

Potrivit acestuia, ROSA va participa, prin construirea celor doi sateliți, la prima misiune realizată cu nanosateliți, pentru monitorizarea zonei orbitale foarte joase. El a mai spus că României îi va fi repartizată „zona de elaborare a mediului de radiație care se află în jurul planetei Jupiter”.

Șeful ROSA a precizat că echipa de specialiști români care va lucra efectiv la Măgurele va fi alcătuită din opt cercetători și că în 2015 cei doi nanosateliți vor fi testați și ulterior lansați în spațiu cu o rachetă militară. Ce dimensiune au acești nanosateliți, ce date vor culege, ce durată de viață au și cât se investește în cercetare aflați din acest interviu pe care Marius-Ioan Piso i l-a acordat Dianei Marcu la Gândul LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Pensia încasată de Rică Răducanu la 80 de ani. Ce sumă infimă îi plătește statul român fostului portar de la Rapid?
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat detergentul de rufe?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi