Prima pagină » Puterea Gândului » Președintele se distrează în familie

Președintele se distrează în familie

Președintele se distrează în familie
De dimineață, era în PD-L, iar după-amiază - în PMP. La cafea, încă i se făceau oferte, iar la prânz anunța că nu mai candidează. Elena Băsescu s-a mișcat, luni, ca TGV-ul, oprind în gara indicată de papa și fără a se uita în urmă.

„I-am spus să fie înțeleaptă”, a grăit, sibilinic, președintele Traian Băsescu, întrebat fiind ce i-a recomandat fiicei sale în legătură cu candidatura acesteia la PE. Și dna Elena Băsescu (EBA) a luat decizia corectă, fie că s-a suprapus sau nu peste sugestia paternă, când a refuzat locul doi pe lista PMP la europarlamentare. De altfel, nici nu putea proceda în mod contrar, după ce a acuzat-o pe Monica Macovei că „se ascunde” pe lista de partid, în loc să-i urmeze exemplul „curajos” și să meargă de una singură în confruntarea electorală. EBA a devenit, așadar, victima propriilor aserțiuni, acceptarea ofertei PMP însemnând exact ceea ce tocmai condamnase: „ascunderea” pe lista unui partid. Cât despre candidatura independentă, aceasta ar fi fost riscantă, fiindcă dl Băsescu nu se mai află, ca în 2009, pe coama valului electoral și, fiind cu inima în PMP, nici domnia-sa nu ar fi votat-o. Renunțarea, prin urmare, nu este un act de generozitate, cum sugerează fiica președintelui („Deși am numărul de semnături, nu voi candida, pentru că nu doresc să iau unul, două sau trei procente din scorul PMP”), ci un act pragmatic, rezultat al unui calcul electoral nu tocmai optimist.

Fiindcă rămâne acasă, EBA trebuie să muncească pentru noul partid prezidențial, alegătorii având, astfel, posibilitatea s-o evalueze și să vadă dacă a depășit etapa „succesuri”. Ei vor avea, în același timp, ocazia să vadă un nou cuplu politic tată-fiică în acțiune. Acesta se anunță a fi mai activ decât celălalt, compus din Ilie Sârbu și Daciana Sârbu Ponta, în care fiica, spre deosebire de limbutul ei tată, este atât de discretă, încât nici nu i-aș mai recunoaște vocea.  Elena Băsescu a deprins de la modelul patern apetitul pentru dispute, aplombul și încrederea în sine, trăsături care o împing să se manifeste în prim-plan, chiar și atunci când nu este cazul.

Președintele s-ar putea vedea, totuși, nevoit să o corecteze, obrăzniciile nedând bine electoral. Dl Băsescu se va găsi într-o ipostază interesantă, la braț cu două Elene: de o parte Elena fiica, de cealaltă Elena Udrea, cea mai bună prietenă, nelipsită de la evenimentele politice și de familie. Acest trio bine sudat face ca Partidul Mișcarea Populară (marcă înregistrată de cealaltă fiică a președintelui, Ioana) să semene cu o întreprindere de familie, oricine din afară ar mai face parte din conducere neavând niciun cuvânt de spus. Pentru a șterge această impresie, Traian Băsescu are nevoie de un „dragă Stolo”, ca acela pe care mezina sa îl trimitea astăzi, la pensie. Până atunci, se distrează în familie, ocupație care s-ar putea să nu se încheie cu „Ha ha ha!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...