Cu moartea pe moarte călcând

El, care a sfâșiat cerurile (după frumoasa sintagmă a proorocului Isaia), ca să Se coboare în mijlocul nostru, a dat, prin aceasta, un sens istoriei, sacralizând timpul.

Pentru cei ce nu pot trăi bucuria Învierii,  care practică un soi de selfie religios, închinându-se loruși, transcriu câteva rânduri ale lui Paul Evdokimov („Arta Icoanei. Teologia frumuseții”):

„În ”, fantoma femeii asasinate de Raskolnikov îi apare și îi amintește că a uitat să întoarcă ceasul. Putem opri ceasul, nu însă timpul care se îndreaptă împlacabil spre Judecată. Timpul oprit este imaginea cea mai de temut. Kierkegaard descrie astfel trezirea unui păcătos în iad: . Cu o indiferență glacială, satana îi răspunde: „.

Hristos a înviat pentru noi, păcătoșii.