Prima pagină » Puterea Gândului » Tovarășul la Izvorul Tămăduirii

Tovarășul la Izvorul Tămăduirii

Tovarășul la Izvorul Tămăduirii
PSD este partidul cel mai priceput la organizarea vizitelor în teritoriu ale marelui lider de la București. Doar PDL a încercat să-l concureze, dar, după ce a atins culmea ridicolului scriind cu oi pe obcine numele Băsescu, s-a lăsat de meserie.

Toate sunt la locul lor: pâinea, sarea, cocardele, ștăbimea, mulțimea, agitatorul, până și soarele care, pe vremea lui Ion Iliescu, ieșea dintre nori odată cu președintele din limuzină, de-i făcea pe simpatizanți să scandeze „Iliescu apare/ Soarele răsare”. Acum, că premierul Victor Ponta a mers să se tămăduiască la izvorul sfânt de la Nucet, Dâmbovița, soarele n-a ieșit, dar nu ploua, așa că nu era neapărat nevoie de recuzită cerească iar, în rest, vizita a decurs foarte bine, „Șeful”, după cum i se lățea gura, fiind mulțumit.

A fost întâmpinat cu flori de primăriță („Avem și pentru doamna Daciana!”, căci „tovarășa” – se știe de pe timpuri – nu trebuie uitată) și condus spre lungul șir de notabilități puse la patru ace, care-i zâmbeau fericite. Dădea mâna cu ele și rândul nu se mai sfârșea, o scenă care m-a trimis 25 de ani înapoi, în timpurile când, aliniați după rang, membrii CPEx îl primeau bucuroși pe Tovarășul întors din străinătate. Apoi a pornit spre biserică, printre oameni binevoitori, dispuși de o parte și de alta a șoselei, făcând, în treacăt, o mică baie de mulțime. Mai încolo, l-au preluat preoții, deschizându-i drumul cu cădelnița, spre izvorul tămăduitor.

Această primire atent regizată  combină protocolul comunist – arborarea însemnelor oficiale, formarea „coridorului” de primari și alți aleși locali, mobilizarea populației, eventual aducerea de popor suplimentar din localitățile vecine, scoaterea în față a aplaudacilor etc. – cu cel voievodal, în care popimea îi dedică panegirice Domnului de pe pământ. Ea se repetă la scară mai mare sau mai mică de fiecare dată când președintele, premierul sau prezidențiabilul partidului merg după voturi prin țară, succesul vizitei fiind dat de numărul participanților și manifăstările de simpatie față de importantul personaj politic. Este un aranjament fals de la cap la coadă, în care mai ales șefii pesediști se complac, nu doar fiindcă alaiurile iubitoare le gâdilă vanitatea, ci fiindcă reprezintă cea mai bună dovadă că, în momentul acela, dețin puterea și se pot arăta lumii călărind pe cai mari. Faptul că, după 25 de ani de la căderea regimului comunist, comportamentul lingușitor al aparatului de partid și moștenirea propagandistică a acestuia sunt de actualitate este aproape deprimant.  Speranța, așa cum se zice, moare, totuși ultima.Încă mai aștept ziua în care liderii politici vor coborî din mașină să vorbească în fața a 15-20 de inși, spontan adunați pe traseu, semn că, în România, calitatea politicii și a oamenilor ei, în sfârșit, se va fi schimbat. 
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ai băut? Mașina NU mai pornește! Noua regulă UE care schimbă șoselele
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cum au construit romanii drumuri atât de drepte?